Retailer-ul polonez de fashion LPP a inaugurat recent un centru de fulfillment lângă București cu o suprafață de 22.000 de metri pătrați.
LPP este acum în măsură să livreze comenzile clienților din sud-estul Europei la doar o zi după tranzacție. Printre brand-urile comercializate de grup se numără: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay.
Compania WDP a fost responsabil de construcția facilității, iar Quehenberger Logistics, cu care LPP colaborează de mai mulți ani, a devenit partenerul polonezilor în gestionarea noului depozit.
Până la sfârșitul anului 2019, LPP intenționează să depășească 1 miliard de zloţi polonezi în vânzări online. Grupul LPP deține în România 51 de magazine fizice iar pana la finalul anului va mai deschide alte 9.
În fiecare an adăugăm trei noi țări portofoliului nostru (…). Anul trecut, am deschis magazine în Regatul Unit, Serbia și Belarus. Anul acesta, am intrat pe piețele din Israel și Slovenia, iar în curând vom intra în Kazahstan. Planurile noastre pentru anul viitor includ prezența în Finlanda și Bosnia și Herțegovina. Deci, dezvoltarea internațională a ajuns un fel de rutină pentru noi” a declarat pentru Trans.INFO Jacek Kujawa, Vicepreședinte LPP.
LPP este prezent și în mediul online cu fiecare brand din portofoliu, iar vanzarile din eCommerce au înregistrat anul trecut o creștere de 100%.
Foto: LPP