Barry Proctor Services

Guvernul adoptă noi reglementări privind folosirea telefonului mobil la volan

Puteți citi articolul în 2 minute

Guvernul României urmează să adopte un proiect de ordonanţă privind modificarea OUG 195/2002 care vizează circulaţia pe drumurile publice, prin care se introduc noi sancţiuni în cazul folosirii inadecvate de către conducătorii de vehicule a telefoanelor mobile.

In plus, prin noua lege se sancționează folosirea oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, atunci când utilizatorul se află la volan.

Concret, prin actul normativ se propune: “interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video“, informează Agerpres.

De asemenea, se reglementează sancţiunea “cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (…) pentru ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, a telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”. 

Noua sancţiune va fi de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, se mai notează în textul actului normativ în care se mai citează și necesitatea introducerii unui “mecanism mai aspru de sancţionare, raportat la pericolul social al faptei, în situaţia în care utilizarea telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”. 

Foto: Wikimedia Commons

 

Etichete