Autonomia de nivel 4 poate deveni o realitate pe șosele mai devreme decât era estimat inițial.
Startup-ul american Plus a efectuat recent teste cu patru camioane autonome în China. Vehiculele nu aveau șofer la bord și nici nu au beneficiat de intervenția umană pe parcursul testărilor. Compania nu a raportat niciun incident pe perioada testării.
Sistemul de autonomie de nivel patru PlusDrive poate fi o configurație standard pentru camioanele noi, dar poate fi de asemenea adăugat camioanelor existente pentru a face transportul pe distanțe lungi mai sigur, mai eficient, mai confortabil și mai ecologic.
Testele au avut loc pe autostrada Wufengshan, una din cele mai mari autostrăzi din China, Plus fiind prima companie care a obținut o autorizație de la autoritățile chineze pentru efectuarea unor astfel de teste.
Producția în serie a modelului FAW J7 L3 Plus Drive este așteptată să demareze în a doua jumătate a anului viitor.
Foto: plus.ai