Autoritățile locale din oraşul francez Lyon au anunţat recent instituirea unei limite generale de viteză de 30 km/h pe majoritatea drumurilor din oraș.
Măsura va intra în vigoare din primăvara anului viitor și este menită să crească gradul de siguranță rutieră, anunță publicația franceză Le Figaro.
În primăvara viitoare, vom trece la limita de 30 de kilometri pe oră. Toate drumurile, sau aproape toate, vor avea o limită de viteză de 30 km/h, mai puţin anumite rute foarte circulate, care vor rămâne la limita de 50 km/h. În marile capitale europene, la Bruxelles, în Spania sau în Țările de Jos, unde s-a trecut deja la instituirea limitelor de viteză la 30 km/h, s-a constatat o reducere a accidentelor cu 40% ” – a declarat primarul ecologist al orașului Lyon, Grégory Doucet, pentru postul local France 3 Rhône-Alpes.
Această măsură are de asemenea ca obiectiv și o reducere a poluării fonice, a declarat viceprimarul Valentin Lungenstrass, citat de AFP.
Capitala Franței a adoptat deja această măsură în luna august.
Autoritățile locale din Paris au decis impunerea unei limite de viteză de 30 km / h pe aproape toate străzile metropolei, într-un efort de a îmbunătăți siguranţa rutieră, de a reduce poluarea fonică și de a ajuta orașul să se adapteze la schimbările climatice.
Excepțiile se vor aplica pe șoseaua de centură Peripherique care înconjoară Parisul și pe câteva bulevarde principale pe care traficul trebuie să rămână fluid.
Foto: Volvo Trucks