Tribunalele europene s-au pronunțat de numeroase ori asupra chestiunii drepturilor conferite conducătorilor auto în domeniul transportului internațional.
Din păcate, nu există încă o reglementare unitară cu privire la beneficiile aferente acestora.
De aici rezultă adesea o serie de incertitudini datorate lipsei unor dispoziții specifice la nivelul legislației europene care să reglementeze sumele forfetare.
De exemplu, un tribunal din Polonia a recunoscut recent că aplicarea dispozițiilor privind prestațiile aferente detașării conducătorilor auto care prestează servicii de transport la nivel internațional este incompatibilă cu Constituția Republicii Polone.
Tribunalul Constituțional polon a notat că:
“Utilizarea unei norme defectuoase a condus la o lipsă a unei interpretări uniforme – care, la rândul său, a condus la o încălcare a principiului încrederii cetățenilor în stat și în legislație. Niciuna din părțile care iau parte la un raport de muncă nu a putut anticipa efectele acțiunilor lor. Un angajator care echipează vehiculele deținute cu un spațiu de dormit de înaltă calitate este nesigur – datorită dispozițiilor neclare și discrepanțelor în aplicarea acestora – dacă acest lucru îl scutește de obligația prevăzută în articolul 16 alineatele 1-2 din Regulamentul MPIPS din 2013 (art. 9 sec. 1-2 din Regulamentul MPIPS din 2002), care se referă la obligația angajatorilor de a oferi cazare gratuită.
La rândul său, un angajat care efectuează o călătorie în interes de serviciu și care renunță la cazarea la hotel în detrimental odihnei în cabina camionului nu este în măsură să evalueze dacă dispozițiile aplicabile îi dau dreptul la plata sumei forfetare prevăzute la articolul 16 alineatul 2 sau are doar „cazare gratuită” în sensul articolului 16 alineatul 4 din Regulament.
Din aceleași motive, este dificilă realizarea corectă a conținutului contractelor de muncă, a contractelor colective de muncă și a sistemului de remunerare, precum și a reprezentării corespunzătoare a intereselor angajaților de către sindicate.”
Ce spune Uniunea Europeană?
La rândul său, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în mod clar (prin hotărârea C 102/16) cu privire la faptul că nici cea mai modern echipată cabină nu scutește angajatorul de obligația de a acorda șoferului dreptul săptămânal la odihnă în afara vehiculului.
După cum putem observa, discrepanțe apar în întreaga Europă; tribunalele naționale decid un lucru, prevederile Uniunii Europene spun cu totul altceva.
Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în mod clar cu privire la odihna săptămânală în cabină
Curtea Supremă a Uniunii Europene, observând necesitatea de reglementare a problemelor contestate a adoptat, la 26 octombrie 2017, în prezența a șapte judecători, o rezoluție cu privire la sumele forfetare pentru șoferii angajați în domeniul transportul internațional.
Rezoluția prevede că:
Suma forfetară pentru o noapte, în timpul unei călătorii în interes de serviciu, a unui șofer angajat în domeniul transportului internațional, poate fi stabilită printr-o convenție colectivă sau printr-un regulament de remunerare sau într-un contract de muncă (articolul 775 § 3 din Codul Muncii) pentru o valoare de sub 25% din limita menționată la articolul 9 alineatul 2 din Regulamentul Ministrului Muncii și Politicii Sociale din data de 19 decembrie 2002.
În plus, Curtea Supremă a constatat că utilizarea unei structuri de călătorie în interes de serviciu este problematică pentru șoferi. În același grup de persoane sunt incluse persoanele care călătoresc în interes de serviciu, atât în mod sporadic cât și permanent. În ciuda diferențelor, ele trebuie remunerate pe baza aceluiași criteriu.
În acest context, trebuie menționat încă un factor.
Situația șoferilor din domeniul transportului internațional nu este compatibilă cu mecanismul de decontare a cazării, așa cum este prevăzut în articolul 9 din Regulamentul aplicat.
Această prevedere presupune că angajatul va beneficia de cazare la hotel, iar angajatorul îi va rambursa costurile.
În caz de „neplată a facturii de cazare”, salariatul are dreptul la o sumă forfetară de maxim 25%. Angajatorul nu mai este obligat să suporte costurile cazării, dacă îi oferă angajatului cazare gratuită.
Însă, aceasta nu se aplică în cazul șoferilor de camion, din domeniul transportul internațional, deoarece Curtea Supremă a hotărât, în cele din urmă, că asigurarea unui loc adecvat de odihnă în cabina vehiculului pentru angajat (sofer) nu reprezintă de fapt o asigurare a unui loc de cazare gratuit din partea angajatorului, în sensul articolului 9 alineatul 4 din regulament.
Prețurile forfetare pentru cazare – doar un amendament al legii va rezolva problema
Motivând adoptarea unei hotărâri, Curtea Supremă de Justiție semnalează faptul că, prin evitarea unei reglementări legale clare și raționale, legiuitorul crează îndoieli și discrepanțe interpretative.
Din punct de vedere social, este ușor de înțeles nemulțumirea transportatorilor, care sunt obligați să plătească o sumă forfetară pentru cazare. Pe de altă parte, aceiași angajatori nu depun, de regulă, eforturi pentru a oferi angajaților cazare gratuită și astfel acceptă condiția clasică de înoptare în condiții care, adesea, împiedică o odihnă reală.
În lumina opiniilor prezentate, Curtea Supremă de Justiție indică faptul că emiterea acestei rezoluții specifice vizează sensibilizarea cu privire la complexitatea problemei legate de odihna în cabină și demonstrarea caracterului inadecvat al legislației existente.
Curtea Supremă de Justiție subliniază, de asemenea, că, în cadrul competențelor care îi sunt conferite, nu este în măsură de a soluționa problema în termeni legislativi – în acest sens, legiuitorul național fiind singurul autorizat.