Una dintre numeroasele consecințe ale epidemiei Coronavirus din China este închiderea temporara a multor fabrici și sistarea producției.
Acest lucru este resimțit puternic de industria din întreaga lume, care depinde de producția din fabricile chineze, întrucât suspendarea livrărilor de la partenerii chinezi determină adesea oprirea liniei de producție la multe companii din UE și nu numai. Conform ultimelor informații, se pare că acestea nu vor putea primi nicio compensație.
Consiliul chinez pentru Promovarea Comerțului Internațional (CPCI) a informat încă din prima săptămână a lunii februarie că a emis primul certificat de forță majoră legat de coronavirus (2019-nCoV). Acesta a fost acordat unui producător de piese auto din Huzhou, provincia Zhejiang.
Certificatul poate ajuta companiile chineze să-și minimizeze răspunderea pentru neîndeplinirea unui contract din cauza epidemiei.
În acest caz particular, compania chineză care produce componente auto pentru uzina Peugeot din Africa nu a putut să livreze produsele la timp. Iar consecințele unei încălcări a contractului sunt extrem de severe. Compania franceză ar putea solicita compensații pentru perioadele de oprire de două săptămâni ale liniei de producție iar acest lucru ar presupune costuri de aproximativ 25000 euro pentru fiecare zi de întârziere.
Declararea situației de forță majoră, însă, îi acoperă pe furnizorii chinezi astfel că pierderile vor fi suportate integral de către companiile producătoare.
Conform Centrului de Certificare Comercială, certificatul de forță majoră este un document emis la cerere pentru a fi utilizat în eventuale dispute comerciale. Un astfel de document poate scuti parțial sau integral părțile de răspundere pentru neexecutarea, performanța defectuoasă și executarea întârziată.
Potrivit lui Yan Yun, CEO adjunct al Centrului de Certificare Comercială, certificatele de forță majoră sunt recunoscute de guverne, vamă, camere de comerț și companii din peste 200 de țări și regiuni din întreaga lume. Conform rapoartelor mass-media, în prima jumătate a lunii februarie, Centrului de Certificare Comercială a emis circa 1.600 de certificate de forța majoră pentru companii din 30 de industrii.
Documentele acoperă contracte cu o valoare estimată de 110 miliarde de yeni. În același timp, Consiliul adaugă faptul că unele companii au prezentat certificatul clienților lor și au convenit să efectueze comenzi la o dată ulterioară, fără obligații legale.
Foto: Pixabay