AP Moller – Maersk a anunțat recent finalizarea cesionării Maersk Supply Service (MSS). Maersk Supply Service este un furnizor major de servicii maritime offshore, oferind soluții integrate pentru sectorul energetic la nivel global.
Fondată în 1967, Maersk Supply Service are peste 50 de ani de experiență în efectuarea de operațiuni maritime complexe, având la această oră o flotă de 36 de nave si peste 300 de angajați onshore. După cesionare, AP Moller Holding, compania-mamă a AP Moller Group, își va asuma proprietatea deplină a MSS.
Cesionarea Maersk Supply Service marchează finalizarea deciziei noastre de a ceda toate activitățile legate de energie și de a ne concentra pe logistica integrată. În același timp, suntem foarte încântați să vedem că Maersk Supply Service va putea continua să dezvolte noi soluții pentru tranziția către energia verde sub o nouă proprietate, pe termen lung” – a declarat Peter Wickstrom, Director de fuziuni și achiziții la AP Moller – Maersk.
Valoarea comunicată a tranzacției este de 685 milioane USD, reflectând un EV/EBITDA de 27,4x calculat pe baza EBITDA pentru întregul an 2022.
În 2016, Maersk a adoptat o nouă strategie centrată pe logistica integrată, inițiind o separare a activităților existente legate de energie. Maersk Tankers, Maersk Oil & Gas și Maersk Drilling au fost deja cesionate în perioada 2017-2019.