TransInfo

Noi restricții de trafic pentru camioane în Spania

Puteți citi articolul în 2 minute

În ciuda protestelor din partea industriei transporturilor de marfă, Direcția Generală Spaniolă a Traficului Rutier (DGT) și-a confirmat intenția de a introduce o nouă restricție pentru traficul greu pe AP1 și N1 de la Burgos până la frontiera cu Franța.

Restricțiile vor fi în vigoare în fiecare duminică în perioada de vară și în zilele de sărbători legale. Oficialii motivează această decizie prin valorile de trafic aflate în creștere pe aceste drumuri.

Într-o scrisoare trimisă organizațiilor naționale de transport, Pere Navarro, Directorul DGT, subliniază “necesitatea urgentă” de a stabili această nouă restricție care va limita traficul de camioane pe AP1 de la Burgos până la frontiera franceză.

De notat și că pe aceasta secțiune, traficul a crescut cu un o treime din 2018 și până în prezent, existând de asemenea creșteri și la nivelul numărului de incidente rutiere înregistrate în aceeași perioada.

Potrivit Federației asociațiilor de transport Fenadismer, restricțiile se vor aplica AP1 și N1 astfel:

– între 7 iunie și 13 septembrie 2020, în fiecare duminică între orele 16.00 și 21.00;

– duminică, 22 martie, între 16.00 și 21.00,

– vineri, 3 aprilie între 16.00 și 21.00,

– luni, 12 octombrie și 2 noiembrie între 16.00 și 21.00,

– marți, 8 decembrie, între 16.00 și 21.00.

Etichete