Până la sfârșitul anului 2023, în Danemarca se vor construi cel puțin 163 de noi locuri de parcare pentru camioane. Noile zone de parcare pentru camioane vor fi amplasate în locații strategice în toată țara, desemnate în funcție de volumul de trafic greu, și vor beneficia de facilități moderne, precum supraveghere video și spații sanitare complete.
Investiția este sprijinită de Direcția Rutieră Daneză și municipalitatea Kolding. O primă unitate va fi situată pe E45, principala arteră pentru transportul mărfurilor din Danemarca, și va fi complet securizată și accesibilă 24/7. Pe lângă parcarea de pe E45, alte spații vor fi deschise în acest an pe E45, E20 și E55.
În ciuda noilor investiții, infrastructura de parcare pentru vehiculele grele atât în Danemarca cât și la nivel european, este încă insuficientă.
IRU și ETF consideră că revizuirea în curs a Regulamentului rețelei transeuropene de transport (TEN-T) este vitală pentru sistemul de transport al UE, în special pentru sectorul rutier, atrăgând totodată atenția asupra unor probleme presante care afectează în mod direct acest sector.
Lipsa unor locuri de parcare sigure este primul punct adus în discuție de cele două organizații; conform acestora, doar 3% din locurile de parcare pentru camioane din UE sunt certificate pentru siguranță, lucru care limitează atractivitatea profesiei, conducând la deficitul acut de șoferi profesioniști.
Cele două organizații solicită dezvoltarea unei rețele complete de spații de parcare pentru camioane de-a lungul TEN-T, care at trebui finalizată până în 2035, cu un termen intermediar în 2027.