“Situația economică din industria transporturilor este încă stabilă, dar tendința aceasta nu va mai dura mult timp” – astfel rezumă situația actuală Alexander Klacska, Președintele Direcției Federale pentru Transporturi din cadrul Camerei de Comerț a Austriei (WKÖ).
Datele unor rapoarte internaționale ne arată însă o imagine ceva mai volatilă și mai puțin optimistă, în special privind forța de muncă.
Din acest motiv, Klacska solicită un răspuns concret din partea Guvernului Austriei la patru provocări specifice cu care se confruntă industria: reducerea emisiilor, lipsa șoferilor, dezvoltarea infrastructurii și tranzitul alpin.
Sugestii pentru reducerea emisiilor de CO2
Pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE, industria transporturilor solicită promovarea transportului neutru prin încurajarea folosirii combustibililor alternativi, iar acest lucru ar trebui să se întâmple cât mai repede posibil.
Suntem încântați că săptămâna trecută în cadrul reuniunii Consiliului Național s-a decis eliminarea taxelor pentru vehiculele pe GNL, dar este nevoie de măsuri suplimentare” a spus Klacska.
Investiții în proiecte de infrastructură esențiale
O altă preocupare semnificativă a industriei este accesul la infrastructură, motiv pentru care Klacska solicită înființarea unui fond special pentru proiecte de infrastructură. Investitorii privați ar trebui, de asemenea, să poată contribui la acest fond.
Atâta timp cât există comerț internațional, investiția în infrastructură este o investiție foarte sigură, a spus Klacska.
Obținerea permisului de conducere pentru categoriile C și D la 17 ani
Întrucât 77% din cele 344 de companii de transport de marfă chestionate spun că resimt consecințele lipsei de personal, Klacska declară că dorește sprijin guvernamental pentru programul „Truckoperator”. Ca parte a acestui program, tinerii cu vârsta peste 17 ani ar putea deveni șoferi profesioniști. Planul prevede însă ca aceștia să lucreze în echipaj o perioada determinata.
“Pentru a combate deficitul de muncitori calificați, trebuie să ajungem la tineri cât mai devreme. De aceea dorim să discutăm și să încercăm modelul de instruire care va permite tinerilor să devină șoferi de camion încă de la vârsta de 17 ani” subliniază Klacska.
Măsuri pentru îmbunătățirea tranzitului alpin
La acest capitol, industria solicită implementarea programului care a fost prezentat la începutul anului și care prevede îmbunătățirea transportului combinat, modernizarea rutelor de acces prin pasul Brenner, armonizarea restricțiilor de conducere cu cele europene, creșterea limitei de greutate pentru camioanele care tranzitează aceste rute (pentru încurajarea tranzitului) și asigurarea unor condiții rutiere mai atractive prin dezvoltarea infrastructurii de parcare.
Foto: Shutterstock