TransInfo

Foto: CNAIR

Restricții de circulație pentru vehiculele grele pe DN7 si DN1F; UNTRR: transportatorii vor înregistra cheltuieli suplimentare de 157 milioane lei

Puteți citi articolul în 4 minute
|

26.05.2022

CNAIR anunță că vor fi instituite anumite restricții de trafic in perioada imediat următoare.

Astfel, pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 144+530 – km 144+700 (județul Argeș), în perioada 30.05.2022 – 30.06.2022, se închide circulația pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5t , pe sectorul de drum cuprins între Pitești și Râmnicu Vâlcea.

Autovehiculele cu MTMA > 7,5t vor fi deviate, pe toată perioada lucrărilor, pe următoarea rută:

pe ruta Pitești – Râmnicu Vâlcea și retur:

  • Pitești Sud (intersecție A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – Slatina – DN65 – Găneasa – DN64 – Drăgășani – DN64 – Râureni – DN67 – Budești (intersecție DN67 cu DN7) – DN7 (Râmnicu Vâlcea).

Traficul ușor se va desfășura în ambele sensuri, pe DN 7, iar pe sectorul cuprins între km 144+530 – km 144+700 se va circula alternativ, semaforizat.

Recomandări pentru traficul greu (MTMA > 7,5t) de tranzit pe ruta:

București – ieșire prin PTF din Vestul țării:

  • Pitești Sud (intersecție A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – (Pitești – Slatina – Craiova) – DN65F (Centura Craiova) – DN6 – Centura Drobeta Turnu Severin – DN6 – Varianta Ocolire Caransebeș – DN6 – Varianta Ocolire Lugoj – DN6 – Timișoara;
  • Pitești Sud (intersecție A1 cu DN65B) – DN65B – DN65 – (Pitești – Slatina – Craiova) –DN65F (Centura Craiova) – DN6 – Centura Drobeta Turnu Severin – DN6 – Varianta Ocolire Caransebeș – Varianta Ocolire Lugoj – A6 – A1 – Arad.

De asemenea, se deviază circulaţia rutieră pe DN 1F pentru executarea lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Sărmășag (DN 1F km 111+650).

În perioada 25.05.2022 – 10.06.2022, traficul se va desfăşura deviat, pe următoarele variante de ocolire, pe categorii de vehicule, astfel:

Pentru ruta: Zalău – Satu Mare și retur

Pentru autovehiculele cu MTMA ≤ 7,5 tone pe ruta:

  • intersecție DN 1F (E81) 111+750 cu DJ 110B, km. 16+000 (Strada Gării, loc. Sărmășag)  – intersecție DJ 108F, km. 18+400 cu DJ110B, km. 17+000 (Str. Sălajului, loc. Sărmășag) – intersecție DJ 108F, km. 17+780 cu DN1F, km 112+860

Pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone pe ruta:

  • intersecție DN 1F, km 93+900 cu DN1H, km 69+350 loc. Hereclean – Pericei – Simleu Silvaniei – intersecție DN1H, km 49+850 cu DJ 108F, km. 0+000 – Maieriște – Moiad – intersecție DJ 108F, km. 16+000 cu DN1F, km 114+615.

UNTRR: transportatorii rutieri vor înregistra cheltuieli comerciale suplimentare de 157 milioane lei

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că restricțiile de circulație care urmează să fie instituite pe DN 7 începând cu data de 30 mai 2022 vor afecta peste 2.800 de autovehicule cu MTMA > 7,5t care circulă zilnic pe acea porțiune de drum, conducând astfel la consum mai mare de combustibil, poluare și cheltuieli comerciale suplimentare.

Astfel, pe relația Pitești – Râmnicu Vâlcea și retur, camioanele și autocarele vor fi nevoite să ocolească pe ruta Pitești Sud – Slatina – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea. Varianta de ocolire propusă este mai lungă cu aproximativ cu 100 km.

La un trafic zilnic de 2.800 de camioane și autocare, timp de 2 luni și jumătate, acest lucru se traduce printr-un consum suplimentar de combustibil de 6,3 milioane litri de motorină (+55,45 milioane lei) și emisii suplimentare de noxe de 11.740 tone CO2.

Alte efecte ale restricțiilor instituite pe DN 7 sunt reprezentate de congestionarea traficului pe rutele ocolitoare, creșterea riscului de accidente, degradarea drumurilor ocolitoare, creșterea poluării în alte localități și un necesar mai mare de personal pentru supravegherea traficului.

UNTRR solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR să excludă autovehiculele cu MTMA > 7,5t de la aceste restricții și să beneficieze de aceleași măsuri ca restul autovehiculelor, respectiv permisiunea de a circula pe ambele sensuri, alternativ, prin folosirea semaforizării.

Etichete