TransInfo

Foto: Simplify

Simplify deschide un nou centru logistic la Cluj

Puteți citi articolul în 2 minute
|

2.06.2022

Simplify, parte a KGL Europe, anunță că urmează să deschidă un nou centru de e-fulfillment la Cluj care va oferi clienților servicii logistice integrate. Noul centru va ocupa o suprafață de 1.500 mp și este rezultatul unei investiții de 40.000 euro.

Conform comunicării transmise de companie, noul centru va oferi servicii complete, de la transport, recepția produselor, depozitare, ambalare și etichetare, până la acces la recepția retururilor.

Ne bucurăm să avem clienți care și-au triplat volumele față de aceeași perioada a anului trecut, și totodată, anticipăm că vom încheia acest an cu o creștere de 20% a cifrei de afaceri. De aceea, ne dorim să continuăm creșterea și diversificarea serviciilor în linie cu investițiile strategice ale companiei din ultimul an, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor acestora. Astfel, dezvoltarea platformei Simplify și a soluțiilor digitale integrate din depozite rămân principalele noastre priorități și în perioada următoare”, a declarat Carmen Vasilescu, Logistics Director al Simplify.

Simplify procesează, în prezent, peste 30.000 comenzi pe lună, înregistrând o creștere de 55%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru 2022, compania și-a propus să facă o serie de investiții în implementarea de noi sisteme de automatizare a proceselor, precum și a altor echipamente, care să contribuie la eficientizarea proceselor de pregătire a comenzilor pentru magazinele online.

Etichete