ROADPOL a transmis recent că sistemul special de camere video utilizat de poliția din Țările de Jos a atras atenția serviciilor de control rutier din alte state membre. Denumit MONOcam, sistemul este folosit pentru a detecta abaterile de trafic, inclusiv utilizarea unui telefon mobil la volan, de la distanță și în timp real.
O delegație internațională, condusă de André Schaack, membru al Consiliului ROADPOL și șeful Poliției Rutiere din Luxemburg, a efectuat recent o vizită oficială în Țările de Jos pentru a se familiariza cu noul sistem.
Acest instrument de control a fost dezvoltat chiar de polițiști, deoarece numărul șoferilor care conduc cu telefonul în mână a crescut și am dorit să contracarăm cât mai eficient acest lucru. Deoarece la acel moment nu existau aproape deloc astfel de sisteme pe piață, am decis să le dezvoltăm chiar noi ”, spune Paul Broer, membru al Consiliului ROADPOL și șeful poliției rutiere olandeze.
La biroul central al Poliției Rutieră din Țările de Jos, membrii delegației au primit informații despre dezvoltarea și funcționarea MONOcam, dar și despre legislația și contextul de utilizare a sistemului, precum și procesul automat de urmărire și emitere a amenzilor.
Momentan nu este încă posibil ca poliția olandeză să pună la dispoziție informații despre utilizarea acestui sistem în străinătate. Discuțiile despre acest lucru sunt în desfășurare și când vom avea mai multe informații, le vom face publice”, adaugă Broer.