TransInfo

Spania | Amenzi de 6000 euro pentru întârzierile la plata serviciilor de transport

Puteți citi articolul în 2 minute

Ministerul Spaniol al Transporturilor a publicat saptamana trecută un proiect de lege prin care se introduc amenzi aplicabile companiilor care operează în sectorul de transport în situațiile de întârziere a plăților.

Federația sindicatelor de transport din Spania, Fenadismer, raportează că 65% dintre clienții transportatorilor au întârziat să plătească facturile la timp în luna august. Timpul mediu de plată s-a ridicat la 90 de zile, cu până la 72% dintre companii raportând aceste cifre.

Proiectul de modificare a Legii privind transportul rutier, care va introduce sancțiuni pentru depășirea termenului de plată de 60 de zile, prevede următoarele amenzi:

– pentru sume care nu depășesc 2.000 EUR, amenda poate fi de până la 2.000 EUR;

– pentru sume cuprinse între 2.000-4.000 EUR, amenda poate fi de până la 4.000 EUR;

– pentru sume care depășesc 4.000 EUR, amenda va fi de 6.000 EUR.

În România legislația privind intarzierea la plata nu este aşa de strictă, de foarte multe ori sancțiunile fiind prevăzute în mod distinct în contractele individuale.

Transportatorii pot utiliza diverse instrumente financiare disponibile în prezent pe piață, de ex. servicii de factoring sau alte servicii financiare precum cele disponibile pe platforma Trans.eu, cum ar fi QuickPay.

Foto: Pixabay

Etichete