Suedia | Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la 11 mai 2021

Puteți citi articolul în 2 minute
|

12.11.2020

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile suedeze au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la data de 11 mai 2021. Aceasta perioada urma să fie încheiată la 11 noiembrie a.c.

Autoritățile au în vedere intensificarea controalelor pentru toate persoanele care intră pe teritoriile țărilor sus-menționate pe la punctele de frontieră de pe rutele terestre rutiere și feroviare și, dacă situația de securitate o va impune, extinderea controlului la frontiera națională și pentru persoanele care călătoresc pe rutele terestre și aeriene din spațiul Schengen.

Acest tip de controale extinse la frontiere a fost restabilit conform dispoziţiilor articolelor 25 şi 27 din Codul Frontierelor Schengen, după atentatele care au avut loc la Paris în 13 noiembrie 2015.

Astfel, MAE recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei spre și dinspre Regatul Suediei, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).

Foto: Wikimedia

Etichete