UNTRR solicită autorităților române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron din Franța

Puteți citi articolul în 4 minute

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează că mai sunt două zile până la 1 iulie, când devine aplicabilă Legea Macron, și încă nu există un cadru legal clar pe care transportatorii rutieri români să îl urmeze în vederea respectării acestei legi și care îi obligă să plătească șoferilor proprii salariul minim din Franța pentru operațiunile de transport rutier internațional efectuate pe teritoriul acestei țări – cabotaj, transport internațional, transport intracomunitar, cu excepția operațiunilor de tranzit și a transporturilor ocazionale de persoane cu autocarul având ca origine un alt Stat Membru și finalizate în afara Franței. 

UNTRR consideră că prin aplicarea, de către Franța, a unui salariu minim în transporturi se încalcă suveranitatea unui Stat Membru UE față de alt Stat Membru și solicită autorităților române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron. 

UNTRR atrage atenția că măsurile protecționiste în transporturile rutiere adoptate de țări precum Franța sau Germania urmăresc majorarea costurilor de operare ale transportatorilor români pentru a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață și nu creșterea bunăstării pentru șoferii profesioniști. 

79cba967-d5ce-4ef1-8bd4-537b55273b20?ser

Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Germaniei și a luat luna aceasta măsuri legale împotriva Franței. Din cauza pericolului că aceste măsuri naționale vor conduce la o fragmentare a pieței UE, miniștrii transporturilor din 11 State Membre, printre care și România, au adresat o scrisoare comună CE. 

Legile salariului minim adoptate de unele State Membre din Vestul UE precum legea MiLoG Germania și Macron Franța, ca și măsurile luate de Franța și Belgia care contrar regulilor europene, interzic șoferilor profesioniști efectuarea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului – sunt măsuri protecționiste îndreptare împotriva companiilor de transport rutier din estul UE și implicit a angajaților lor, având ca obiectiv numai protejarea intereselor companiilor și angajaților de transport rutier din aceste State vest europene. 

Firmele de transport rutier din România merg între Franța / Spania / Germania cu 1euro/km, iar cu un șofer pe camion se pot face 12.000 km lunar. Francezii au legea costului de referință și pentru aceeași activitate firmele franceze au cost de referință 1,54 euro/km, iar tariful facturat către client include costul de referință și marja firmei de transport. 

Dacă firmele din România care lucrează pe aceleași relații ar obține tarif cu 0,5 euro/km mai mare – ar rezulta un plus de 6.000 euro lunar, din care ar avea cu ce plăti în plus și șoferul și locul de cazare. De asemenea, trebuie amintit că astăzi camioanele au încălzire/răcire staționară, pat, microunde, frigider și toți șoferii dorm în cabină. Dar cât timp sindicatele doar cer mai mult, iar firmele sunt puse la colț în UE, nu prea au din ce oferi. 

7bea7125-534b-4bad-912d-956500306acb?ser

Trebuie căutat un echilibru, firmele au nevoie de șoferi, iar șoferii de firme. 

În realitate, aceste legi urmăresc creșterea costurilor de operare ale transportatorilor români și estici pentru a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață, Guvernele Franței și Germaniei urmărind să își protejeze proprii transportatori și angajați, în detrimentul pieței unice UE. 

Pentru a respecta Legea Macron, care intră în vigoare pe 01.07.2016, transportatorii români trebuie să își angajeze un reprezentant în Franța, să întocmească certificate de detașare șoferilor în limba franceză și să își organizeze sistemul intern de raportare a salariilor conform legislației franceze și românești în vigoare. Totodată, reprezentantul trebuie să păstreze încă 18 luni de la încetarea activității firmei de transport rutier în Franța documentele menționate.

Sursa: ziuacargo.ro

banner