TransInfo

UPS și Amazon fac angajări masive înainte de perioada sărbătorilor de iarnă

Puteți citi articolul în 2 minute
|

24.09.2019

UPS, unul dintre cei mai mari operatori de logistică din lume, a anunțat săptămâna aceasta că va crea 100.000 de locuri de muncă suplimentare în perioada de vârf aferentă sărbătorilor de iarnă. 

Reprezentanții UPS au anunțat că cele 100.000 de locuri de muncă sunt în regim temporar, compania căutând personal suplimentar în depozite, în hub-urile logistice și în departamentele de livrare a coletelor, printre posturile disponibile fiind și cel de șofer. 

Jim Barber, CEO responsabil cu logistica la UPS, se așteaptă la un rezultat record în lunile următoare.

Ne așteptăm la un alt sezon record în acest an, livrările zilnice vor fi aproape dublate comparativ cu media noastră de 20 de milioane pe zi ” a declarat Jim Barber pentru CNBC.

În 2017, între Black Friday și Crăciun, compania a livrat 762 de milioane de colete. În 2018, această cifră a fost în jur de 800 de milioane.

În ultimii trei ani, 35% din personalul sezonier angajat de UPS, a fost ulterior angajat într-o poziție permanentă după sărbători.

Amazon vrea să angajeze 30.000 de oameni

Și Amazon își caută noi angajați. Retailerul a anunțat crearea a 30.000 de locuri de muncă permanente în Statele Unite până în 2020. Compania caută atât lucrători în depozite, cât și personal tehnic calificat (în principal ingineri). Gigantul american a anunțat, de asemenea, crearea a zeci de mii de locuri de muncă sezoniere, ceea ce va ajuta la satisfacerea cererii crescute în perioada Crăciunului.

 

Foto: Goodfreephots

Etichete