TransInfo

Va domina GNL transporturile grele?

Puteți citi articolul în 2 minute

Într-un studiu special, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Digitale (BMVI) din Germania prezintă gazul natural lichefiat (GNL) ca pe cea mai bună soluție pentru transportul pe distanțe lungi în viitorul apropiat.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Digitale (BMVI) din Germania a publicat recent raportul „Inițiativa pentru un transport rutier ecologic” (Initiative klimafreundlicher Strassengüterverkehr) în care se precizează că obiectivul este ca, în urma măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, să se ajungă la o reducere a acestora cu 95% până în anul 2050 și la o reducere a emisiilor din transport cu 42% până în anul 2030 (față de valorile din 1990).

Atingerea acestui obiectiv va necesita „decarbonizarea” aproape totală a sectorului transporturilor

BMVI Roadmap se concentrează asupra vehiculelor grele și ia în considerare rentabilitatea folosirii gazului natural, a hidrogenului și a combustibililor lichizi pe bază de energie electrică ca soluții pentru un transport durabil.

Studiul arată că GNL este una dintre alternativele de pe piață la motorină, până când se vor introduce sistemele cu hidrogen, estimativ în anul 2030, după care, pe piață, vor intra combustibilii lichizi pe bază de energie electrică.

Potrivit previziunilor studiului BMVI, până în anul 2030 se vor vinde 50 000 de camioane de parcurs lung cu acționare alternativă, din care 1000 vor fi incluse într-un program special, care va fi anunțat în curând.

Foto: Daimler

Etichete