Waberer’s a anunțat recent că a obținut venituri de 150 milioane EUR pe T2 din 2021 – în creștere cu 29,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conducerea companiei afirmă că rezultatele sunt o continuare a trendului pozitiv pe care compania se află din a doua jumătate a anului 2020.
Într-o declarație publicată vineri, Waberer’s afirmă că și-a majorat veniturile cu 29,8% în al doilea trimestru al anului 2021, iar rezultatele din T1 și T2 combinate arată că transportatorul maghiar a realizat un venit total de 292,3 milioane EUR.
Creșterea este însă modestă – de doar 1% față de 2020. Cu toate acestea, merită notat că transportatorul a fost pe creștere în contextul în care flota companiei a fost redusă cu 44%. De asemenea, compania mai anunță că și-a redus datoriile cu peste 63 milioane EUR comparativ cu anul anterior.
În ceea ce privește venitul net recurent, Waberer’s a atins pragul de 8,8 milioane EUR în primele șase luni ale anului 2021, cu 22,9 milioane EUR mai mult comparativ cu prima jumătate a anului 2020.
Comentând cifrele, Barna Erdélyi, CEO al Waberer’s International Nyrt, a declarat:
Sunt foarte mulțumit că trendul pozitiv pe care se află Waberer’s Group – care a început în a doua jumătate a anului 2020 – a continuat în al doilea trimestru al anului 2021. Rata de rentabilitate la nivel de grup – în ceea ce privește EBIT și marja de venit net – a atins la nivelul pe care îl aveam la mijlocul anilor 2010.”
CEO-ul Waberer’s mai adaugă că noul model operațional al companiei funcționează foarte bine. În plus, compania și-a reconfirmat intenția de a angaja șoferi din țările care se învecinează cu Ungaria:
(…) Ca urmare a creșterii cererii de forță de muncă, trebuie să acordăm din nou o atenție specială menținerii dimensiunii necesare a personalului pentru operațiunile noastre. Luăm în calcul inclusiv angajarea de șoferi din țările vecine (…)”