Transportatorul maghiar Waberer’s a anunțat recent că a ajuns la o înțelegere extrajudiciară cu un producător de camioane, al cărui nume nu a fost făcut public.
Transportatorul a dat în judecată compania producătoare de vehicule grele în 2017 pentru coordonarea prețurilor în cadrul aşa-numitului ”cartel al camioanelor”. Cazul s-a judecat la un tribunal din München.
Într-o declarație emisă luni, gigantul maghiar a anunțat că își retrage plângerea în procesul intentat unuia dintre cei mai importanți producători de camioane, reducându-și în același timp pretențiile financiare la 26,6 milioane de euro (plus dobândă). Inițial, compania a pretins un total de 47,8 milioane EUR.
Totodată, reprezentanții Waberer’s au confirmat că mai au pe rol procese împotriva altor producători de camioane pentru despăgubiri aferente vehiculelor achiziționate în perioada 1997-2011.
Reamintim că, aşa cum a concluzionat Comisia Europeană, Scania împreună cu alţi cinci producători, a stabilit preţurile vehiculelor grele şi costurile noilor tehnologii de reducere a emisiilor poluante timp de 14 ani. Prin urmare, în 27 septembrie 2017, Comisia Europeană a aplicat concernului auto suedez o amendă în valoare de 880 milioane de euro pentru formarea acestui cartel al preţurilor.
Și producătorii de camioane MAN, Volvo/Renault, Daimler, Iveco şi DAF au primit, în iulie 2016, amenzi record în istoria Uniunii Europene, în valoare totală de aproape 3 miliarde de euro.
Coordonarea preţurilor va costa însă producătorii mult mai mult, companiile europene intentând individual procese acestora pentru a solicita despăgubiri. Se estimează că, la scara întregii Uniuni Europene, valoarea compensațiilor va ajunge să depășească 100 miliarde de euro.