După o schimbare a sistemului de salarizare introdusă la începutul lunii august, clasificată de companie drept „istorică” , gigantul maghiar Waberer’s a dezvăluit cât câștigă șoferii săi care activează în transporturile internaționale.
Într-un material video publicat de Waberer’s săptămâna trecută, un angajat de la departamentul de Resurse Umane explică cel mai recent sistem de salarizare.
Astfel, conform acestuia, șoferii Waberer’s pot câștiga între 1.900 și 2.500 de euro, în funcție de țările în care au curse, de numărul de kilometri suplimentari parcurși și de abilitățile și experiența lor.
În plus, până la 1 august, Waberer’s își plătea șoferii cu o valoare mai mică în zilele de duminică și de sărbătorile legale. De la 1 august, însă, compania a decis să aplice același plafon de plată indiferent de zi. Plafonul net de salarizare este de 30.000 de forinți / zi (aproximativ 75 EUR) pentru șoferii care efectuează operațiuni de transport internațional, cu excepția celor care au curse către Marea Britanie și / sau efectuează transporturi ADR – cărora li se aplică valori mai mari.
Șoferii primesc bonus dacă economisesc combustibil (500 HUF pe litru, adică aproximativ 1,25 EUR pe litru) și un așa-numit bonus de kilometru, care este de 20 HUF (0,05 EUR) pe kilometru suplimentar.
Transporturile din / către Marea Britanie sunt remunerate mai bine: 33.000 de forinți maghiari ( 85 EUR) / zi.
Calcularea tuturor acestor tipuri de remunerare poate părea oarecum confuză, de aceea reprezentantul companiei a oferit câteva exemple.
Dacă un șofer conduce timp de 23 de zile în străinătate și are trei curse în Marea Britanie, și își depășește pragul kilometric cu 2.000 km, acesta va primi net 775.000 forinți maghiari (1.936 EUR) / lunar.
Cei care efectuează exclusiv transporturi în Marea Britanie pot câștiga puțin peste 1 milion de forinți pe lună (mai mult de 2.500 de euro).
Merită menționat aici că salariul mediu în Ungaria în 2022, conform cifrelor oficiale ale guvernului, este de 374.800 de forinți (936 EUR).