3 noi proiecte de infrastructură rutieră în România vor fi finanțate de Uniunea Europeana

Puteți citi articolul în 2 minute

Infrastructura rutieră din România va beneficia de 407 milioane de euro din fondurile de coeziune. Suma alocată va contribui la îmbunătățirea interconectării rutiere şi va duce la creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă în vestul României.

Din suma sus-menționată, aproximativ 336 milioane de euro vor fi investiți în construirea secţiunii dintre localitățile Dumbrava şi Deva, din autostrada Lugoj-Deva, parte a Reţelei transeuropene de transport (RTE-T), dar şi în infrastructura conexă (poduri, intersecţii, tunel etc).

Timpul necesar deplasării automobiliștilor între cele două oraşe va fi redus astfel cu o treime.

Alte 62 milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secțiuni din drumul naţional 6, ce leagă orașele Alexandria şi Craiova, în sud-vestul ţării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră şi de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră.

9 milioane de euro vor finanţa construirea secţiunii de drum dintre oraşele Timişoara şi Lugoj, precum şi a unei variante ocolitoare în zona Timișoara.

Sursa: euractiv.ro