TransInfo

Accidente rutiere mai puține în Ajun și prima zi de Crăciun

Puteți citi articolul în 2 minute
|

28.12.2016

Accidente rutiere mai puține cu 14% s-au produs în Ajunul și prima de Crăciun anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut, informează Poliția Română. 

Este drept că nici zăpezi n-au acoperit România, în cea mai mare parte a țării fiind chiar soare în ultimele trei zile. Astfel, au putut fi evitate accidentele rutiere grave. 

Condițiile meteo bune, fără măcar polei sau ceață, nu le-au dat bătăi de cap nici drumarilor, neexistând drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic; singura problemă sesizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) a fost suspendarea timp de câteva ore, în prima zi de Crăciun, a emiterii rovinietelor şi peajelor de către distribuitorul SC OMV Petrom Marketing SRL. 

Poliția Română mai arată că în Ajunul și prima zi de Crăciun s-au produs cu 24% mai puține infracțiuni cu violență, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

Prezența activă în teren a polițiștilor – peste 10.300 de polițiști au acționat suplimentar față de dispozitivul zilnic, în toată țara – au descurajat faptele de natură juridică. Măsurile luate de polițiștii care au acționat pentru păstrarea ordinii și siguranței publice, siguranței rutiere și a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în liniște de sărbătoarea Crăciunului”, menționează IGPR. 

Activitatea Poliției Române se va intensifica luni, în a doua zi de Crăciun, în special pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier. Poliția Română le recomandă tuturor cetățenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor, înainte de a pleca în călătorie, să se asigure că au autoturismele echipate corespunzător și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic. 

Sărbătorirea Crăciunului în siguranță se datorează și cetățenilor, care trebuie să înțeleagă „necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă”, mai arată IGPR.

Sursa: ziuacargo.ro