TransInfo

Acord major la nivel internațional: producția de carburanți va scădea simțitor

Puteți citi articolul în 2 minute
|

22.04.2020

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns recent la un acord cu membrii săi din cadrul grupului OPEC+, acord care prevede, printre altele, o scădere a producției globale de carburanți cu până la 10%.

Aceasta este văzută de experți atât ca o măsură de încurajare a producției de combustibili alternativi, în linie cu reglementările internaționale, cât și un pas către creșterea ulterioară a prețurilor la carburanți clasici.

Cu toate acestea, experții cred că acest acord nu va rezolva problema supraofertei în contextul în care consumul global de petrol s-a redus cu aproximativ 30% de la începutul anului, din cauza COVID-19.

Potrivit acordului, extracția de petrol ar trebui să scadă progresiv în următoarea perioadă, urmând să ajungă la cele mai mici niveluri din ultimii ani.

Producția de petrol trebuie redusă cu 9,7 milioane de barili pe zi, într-o perioada de două luni, de la 1 mai până la 30 iunie 2020. Pentru următoarele șase luni, de la 1 iulie la 31 decembrie 2020, reducerea producției va ajunge la 7,7 milioane de barili de petrol pe zi. Pentru următoarele 16 luni, de la 1 ianuarie 2021 la 30 aprilie 2022, producția zilnică de petrol va fi redusă cu 5,8 milioane de barili ” – transmite Bloomberg, adăugând că acordul este valabil până la 1 aprilie 2022 și că Arabia Saudită, Kuweitul şi Emiratele Arabe Unite au stabilit, în mod voluntar, să facă reduceri mai mari decât cele stabilite prin acord.

Există însă deja câteva obstacole în calea implementării acestui acord; Mexicul a refuzat să-și asume cota sa de reducere, anunțând că îşi va reduce producţia cu 100.000 de barili pe zi, după ce a respins cota inițial stabilita de 400.000 de barili pe zi; de asemenea, experții monitorizează îndeaproape acțiunile Statelor Unite, care au anunțat o reducere a achiziționării de petrol de pe piață.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete