Am încheiat un 2019 plin de evenimente notabile în domeniul Transporturilor din România

Puteți citi articolul în 5 minute

Am încheiat un 2019 plin de evenimente notabile în domeniul Transporturilor din România. Anul a început cu promisiunile aiuristice ale ministrului interimar Rovana Plumb: 180 de kilometri de autostradă dați în trafic în 2019.

S-a dovedit că estimarea noastră de 43 de kilometri a fost cea reală. Chiar și cei 43 au fost în pericol, după ce CNAIR a reziliat în august la 99% contractul pentru Lugoj-Deva lot 3, deschizându-l abia în ultimele zile ale anului.

În luna martie a avut loc un protest extraordinar la nivel național lansat de suceveanul Ștefan Mandachi. Metrul simbolic de autostradă construit de acesta a fost un manifest ce a ridicat sute de mii de oameni în toată țara, tot mai conștienți de nevoia de infrastructură de transport modernă.

În 2019, după nenumărați ani de promisiuni și licitații anulate guvernanții PSD au încercat inaugurarea lucrărilor pe Drumul Expres Craiova-Pitești în prag de alegeri prin instalarea câtorva borduri. Au mai trecut câteva luni până la debutul timid al lucrărilor și doar pe 40% din proiect, restul fiind blocat sau în relicitare. După ani de întârzieri și un contract reziliat, a luat startul și construcția variantei de ocolire Bacău ce conține primii kilometri de autostradă din regiunea Moldova.

La 15 ani de la debutul construcției Autostrăzii Transilvania, au început într-un final lucrările și la granița cu Ungaria, pe un ”ciot” de 5 kilometri între Borș și Biharia, astfel încât vecinii maghiari ajunși cu autostrada M4 la Borș să nu păstorească la rândul lor ”autostrăzi muzeu”. Au început lucrările și la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, însă construcția drumurilor de legătură la pod este complet blocată.

Pe Autostrada Sibiu-Pitești tronsoanele grele de munte sunt în continuare în aer, în lipsa studiilor geotehnice corespunzătoare. Tronsonul 5 Curtea de Argeș-Pitești este în licitație de 2 ani și jumătate, iar tronsonul 4 până la Tigveni este în licitație de 10 luni. Doar primul tronson dinspre Sibiu a fost contractat, fiind în etapa de proiectare.

Pe centurile Bucureștiului este un blocaj complet pe proiectele ce vizează centura existentă. Singurele evenimente notabile sunt reprezentate de lansarea licitațiilor pentru Autostrada de centură pe partea de nord și de semnarea contractelor pentru Autostrada de centură pe partea de sud, însă lucrările se lasă așteptate în lipsa exproprierilor. În schimb licitațiile pentru proiecte noi au stagnat cea mai mare parte a anului.

Pe calea ferată trenurile circulă în continuare lent și foarte lent, lucrările de întreținere pentru eliminarea miilor de restricții de viteză au fost mult sub necesar, iar cele de modernizare ale coridorului european Curtici-Constanța au avansat doar pe sectoarele dintre Arad și Deva, contractele de pe Brașov-Sighișoara nefiind semnate nici în acest an, la peste 3 ani de la lansarea licitațiilor. Metroul bucureștean nu s-a întregit nici în 2019 cu magistrala din Drumul Taberei, însă a fost lansată licitația pentru realizarea magistralei 6 de la 1 Mai la Băneasa.

Tarom a trecut prin nenumărate scandaluri și schimbări manageriale, iar reformarea internă care să îi permită să revină după ani de pierderi pe linia de plutire se lasă în continuare așteptată. Licitația pentru construcția unui nou terminal la ultra-sufocatul aeroport Henri Coandă din București nu a fost lansată nici în 2019, în condițiile în care numărul de pasageri a depășit de 2 ori capacitatea normală a terminalului actual.

În aceste condiții extrem de dificile cu care se confruntă infrastructura de transport din țară suntem rezervați cu privire la o îmbunătățire semnificativă în noul an. Într-un scenariu realist, ne așteptăm la 23 de kilometri noi de autostradă în 2020 (A3 Iernut-Chețani și A3 Borș-Biharia), iar într-un scenariu optimist și chiar ultra-optimist la 64 de kilometri noi de autostradă (A3 Iernut-Chețani, A3 Borș-Biharia, A10 Sebeș-Teiuș, A7 Bacău).

Ne dorim în primul rând ca principalele proiecte aflate în derulare să avanseze într-un ritm bun, cu suport mai ales din partea statului, dar și a constructorilor. Ministerul Transporturilor și companiile din subordine trebuie să găsească o altă viteză pentru derularea licitațiilor pentru noile proiecte ce, în unele cazuri trenează de mai bine de 3 ani. Realizarea studiilor geotehnice pentru secțiunile grele ale Autostrăzii Sibiu-Pitești nu mai poate fi neglijată după atâția ani de blocaje și tergiversări. Centurile Bucureștiului, Autostrada Comarnic-Brașov sau A7 și A8 din Moldova nu mai pot fi tratate cu indiferență și indolență.

Întreținerea infrastructurii exitente (drumuri, căi ferate, piste de decolare/aterizare) trebuie revigorată, fiind vitale proiectele de creștere a siguranței pentru cetățeni. Ultimul loc în UE pe partea de siguranță a cetățenilor în trafic nu mai trebuie să producă doar ridicări din umeri din partea decidenților.

Vă urăm un 2020 plin de realizări și bucurii!

Etichete