Foto: Amazon

Amazon a transformat un depozit din Slovacia într-un hub umanitar

Puteți citi articolul în 2 minute
|

30.03.2022

Amazon a transformat un depozit din Slovacia într-un centru destinat gestionării transporturilor umanitare, pentru a furniza provizii refugiaților ucrainieni.

Gigantul american a transformat spațiul de depozitare de 5.000 de metri pătrați în doar zece zile, în ”cel mai mare hub umanitar pe care Amazon l-a construit vreodată”.

Compania declară că își va folosi expertiză logistică pentru a gestiona activitățile desfășurate în scop umanitar în cadrul mai multor centre de livrare din toată Europa, fiind pregătită să livreze peste 4 milioane de articole donate atât de Amazon, cât și de clienți.

Pe măsură ce aceste provizii critice ajung în rețeaua europeană a Amazon, echipa Amazon Transportation Services le trimite către noul hub din Slovacia, spațiul fiind destinat exclusiv eforturilor de ajutorare. Odată ce produsele ajung la centrul din Slovacia, proviziile donate sunt distribuite refugiaților în parteneriat cu organizații caritabile, inclusiv Salvați Copiii și Crucea Roșie. Locația strategică a centrului de ajutor umanitar din Slovacia va accelera în mod semnificativ transporturile de produse în Polonia, Ungaria, Slovacia, România, Moldova și Republica Cehă pentru a ajuta rapid copiii și familiile ucrainene.” – notează compania.

Clienții din Europa pot dona prin opțiunea Wish Lists din platforma Amazon.

Etichete