TransInfo

Au fost ridicate restricțiile privind tranzitarea Ungariei

Puteți citi articolul în 3 minute
|

8.06.2020

În continuarea măsurilor dispuse pentru fluidizarea traficului la granița dintre România şi Ungaria, începând de vineri, 29 mai, ora 07.00 (ora României), participanţii la trafic pot ieşi din ţară prin punctele de trecere a frontierei operaţionale la graniţa cu Ungaria în regim permanent (24/24 h), în vederea intrării pe teritoriul statului vecin sau tranzitării spre alte state din vestul Europei, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, autorităţile ungare au comunicat faptul că aceleaşi condiţii sunt valabile şi pentru persoanele care călătoresc din Europa de Vest, după ora 21.00.

(…)Nu va mai fi acel blocaj făcut de autorităţile maghiare, care permiteau tranzitul din Austria spre România, prin Ungaria, doar în anumite ore, motiv pentru care erau aceste puncte fierbinţi în traficul de la frontiera noastră, în sensul că veneau dintr-odată foarte mulţi cetăţeni, pentru că aşa era stabilit de către autorităţile din Budapesta, modul sau conduita la nivel naţional cu privire la măsurile de protecţie în Ungaria împotriva răspândirii coronavirusului”, a declarat Ministrul de Interne Marcel Vela, citat de Agerpres.

De asemenea, MAE precizează faptul că la graniţa comună sunt operaţionale, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire, 11 puncte de trecere a frontierei pentru efectuarea formalităţilor de control.

Pentru traficul de persoane şi camioane sunt operaţionale, în funcţie de specificul fiecărui punct, următoarele puncte de trecere a frontierei:

T.F. Petea – judeţul Satu Mare
T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
T.F. Borş – judeţul Bihor
T.F. Vărșand – judeţul Arad
T.F. Turnu – judeţul Arad
T.F. Nădlac I – judeţul Arad
T.F. Nădlac II – judeţul Arad

De asemenea, prin celelalte puncte de trecere deschise la graniţa comună se va permite doar traficul lucrătorilor transfrontalieri:

T.F. Salonta – judeţul Bihor
T.F. Săcuieni – judeţul Bihor
T.F. Cenad – judeţul Timiş

Ungaria-Austria

HEGYESHALOM-NICKELSDORF (autostradă)

intrare cetăţeni ungari;
în scop de afaceri cetăţeni din Cehia, Polonia, Germania, Austria, Slovacia şi Coreea de Sud;
în scop de tranzit, zilinic între orele 00.00-24.00, cetăţeni români și cetățeni din Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Slovenia şi Croația;
trafic internaţional de marfă;
lucrători transfrontalieri (cetăţeni ungari şi cetăţeni austrieci) fără limită teritorială.

Ungaria-Slovacia

RAJKA-RUSOVCE M15

intrare cetăţeni ungari;
în scop de afaceri, cetăţeni Cehia, Polonia, Germania, Austria, Slovacia şi Coreea de Sud;
în scop de tranzit, zilnic între orele 00.00-24.00, cetăţeni români și cetățeni din Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Slovenia şi Croația;
trafic internaţional de marfă;
lucrători transfrontalieri (cetăţeni ungari şi cetăţeni slovaci) pe o rază de 30 de km.

Ungaria-Slovenia

TORNYISZENTMIKLOS-PINCE (M70)

intrare cetăţeni ungari;
în scop de tranzit, zilnic între orele 00.00-24.00, cetăţeni români și cetățeni din Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina;
trafic internaţional de marfă;
lucrători transfrontalieri (cetăţeni ungari şi cetăţeni sloveni) pe o rază de 30 km.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete