TransInfo

Bulgaria: Posibile întârzieri la punctele vamale în perioada 8-10 aprilie datorate lucrărilor de mentenanță la sistemul de taxare

Puteți citi articolul în 3 minute
|

27.03.2018

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica  Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, în perioada 08 aprilie 2018., ora 20:00 – 10 aprilie 2018, ora 08:00, Agenția ”Vămi” din cadrul Ministerului Finanțelor urmează să întreprindă demersurile și acțiunile tehnice necesare întreținerii programului model ”Taxe de drum și regim de autorizare”, parte a Sistemului Informațional Integrat Vamal bulgar.

Din cauza acestor demersuri și activități tehnice, în această perioadă, toate punctele de trecere a frontierei bulgare aflate la frontierele interne și externe, pe sensurile de intrare și ieșire din Bulgaria, vor lucra în regim special, ceea ce va determina creșterea duratei de prelucrare a documentelor persoanelor și mărfurilor supuse controlului de frontieră, adică timpi măriți de așteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare.

Se recomandă firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar, să ia măsurile adecvate în vederea organizării deplasărilor și a programului de lucru al șoferilor.

De asemenea, se recomandă cetățenilor români care vor tranzita orice puncte de frontieră ale Republicii Bulgaria să ia în considerare timpii măriți de așteptare la controlul de frontieră al documentelor.

Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații privind situația traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare accesând  site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară), starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Sursa: mae.ro

Foto: Wikimedia

Etichete