Comisarul european pentru Transport Violeta Bulc le răspunde transportatorilor maghiari: “Ne menținem poziția pe Pachetul de Mobilitate.”

Puteți citi articolul în 3 minute

Comisarul european pentru Transport Violeta Bulc a răspuns recent apelului Alianței pentru Viitorul Transporturilor privind pachetul de mobilitate.

În scrisoare, Comisarul declară că împărtășește pe deplin preocupările legate de fragmentarea pieței comune în UE, deși subliniază, în același timp, că modelul de detașare, în opinia Comisiei Europene, se poate aplica fără probleme industriei transporturilor.

Federația maghiară a transportatorilor privați naționali NIT, cea mai mare organizație de transport din țară, care reprezintă 4 000 de transportatori care au în total 20 000 de angajați a trimis scrisoarea oficiala Comisarului European precizând ingrojorarea pe care membrii sai o au fata de noile prevederi ale Pachetului de Mobilitate.

În cadrul întâlnirii Consiliului de Administrație al NIT, în data de 22 martie a acestui an, organizația a evaluat lucrările actuale privind pachetul de mobilitate în Parlamentul European.

La eveniment au participat Andor Deli – deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru transport în Parlamentul European, Szabolcs Takács – secretar de stat în cabinetul premierului, responsabil pentru afacerile europene și dr. Róbert Homolya – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Naționale, responsabil cu politica în domeniul transporturilor.

După ce raportul a fost prezentat public de către secretarii de stat și invitați, comisia NIT a adoptat o rezoluție și a transmis conținutul său reprezentanților maghiari din Parlamentul European și comisarului Violeta Bulc sub forma unei scrisori oficiale.

NIT a solicitat ca prevederile din Pachetul de Mobilitate și dispozițiile privind detașarea lucrătorilor să nu pericliteze libera circulație a angajaților, a serviciilor și a bunurilor.

Organizația a subliniat, de asemenea, că fenomenul protecționismului ar trebui oprit, la fel ca polarizarea pieței, care amenință existența a cel puțin 120 mii de locuri de muncă naționale. NIT a subliniat că dispozițiile pachetului de mobilitate trebuie să fie simple și ușor de aplicat. Ele nu pot majora obligațiile administrative ale transportatorilor. NIT și-a exprimat, de asemenea, opoziția vis-a-vis de includerea transportului în dispozițiile privind detașarea salariaților.

Cu toate acestea, declarația oficială a comisarului Bulc pare a nu aduce un progres.

Conform acesteia, Comisia Europeană își menține poziția conform căreia pachetul de mobilitate reprezintă un răspuns la creșterea sarcinilor administrative care le revin transportatorilor. 

Negocierile privind aplicarea dispozițiilor privind detașarea în transporturi sunt în curs de desfășurare.

Va exista oare un compromis care să nu restricționeze comerțul și libera circulație a mărfurilor în UE?

Foto: Twitter/Violeta Bulc

Etichete