Foto: Agnieszka Kulikowska-Wielgus

Costurile de transport sunt în creștere, dar transportatorii nu câștigă mai mult. „Un tarif bun nu înseamnă neapărat o marjă bună”

Puteți citi articolul în 9 minute

Tarifele de transport au crescut, dar această evoluție nu se reflectă automat în profitul transportatorilor. Combustibilul, taxele de drum, timpii de staționare, kilometrii parcurși fără încărcătură și termenele lungi de plată pot eroda rapid câștigul unei curse bine plătite. Am discutat despre locurile în care se pierde marja cu Dimitrij Lichaczewski, Head of Sales Region E100, la TransLogistica Poland 2026.

În spatele acestui text se află o persoană reală, nu o inteligență artificială. Materialul a fost realizat integral de către editor, pe baza cunoștințelor și experienței proprii.

Concluziile principale ale discuției:

  • Operarea unui ansamblu rutier standard costă aproximativ 4,65 zloți pe kilometru. Dacă 15 proc. din distanță este parcursă fără încărcătură, tariful minim necesar pentru acoperirea costurilor ajunge la cel puțin 5,50 zloți pe kilometru plătit.
  • Profitabilitatea trebuie calculată pentru întregul circuit. La un cost de operare de aproximativ 1,10 euro pe kilometru, un tarif de 1,60 euro pe kilometru la dus nu generează profit dacă marfa de retur este plătită cu doar 0,60 euro pe kilometru.
  • Dimensiunea flotei nu este suficientă pentru succes. Analiza datelor, reducerea kilometrilor fără încărcătură și utilizarea unor instrumente care susțin fluxul de numerar sunt importante atât pentru transportatorii mici, cât și pentru cei mari.

Agnieszka Kulikowska-Wielgus, jurnalistă trans.info: Tarifele de transport au crescut, însă transportatorii continuă să raporteze o rentabilitate redusă. Unde se pierde diferența?

Dimitrij Lichaczewski, Head of Sales Region E100: Sunt mai mulți factori care pot fi ușor trecuți cu vederea. În primul rând, există baza de costuri fixe: salariile șoferilor, leasingul și asigurările. În al doilea rând, termenele de plată din piață devin tot mai lungi.

La calcul se adaugă și cheltuieli care nu se reflectă imediat într-un tarif simplu. Printre acestea se numără perioadele în care camionul nu circulă, deplasările fără încărcătură pentru poziționare și situațiile în care vehiculul nu este utilizat conform planului. O cursă poate părea profitabilă la prima vedere, însă marja reală poate fi mult mai mică după luarea în calcul a întregii operațiuni.

Care sunt costurile care pun cea mai mare presiune pe transportatori? Combustibilul este din nou principala problemă?

Costurile fixe sunt în creștere, de la leasing și salariile șoferilor până la asigurări. Transportatorii trebuie să suporte și taxele de drum, precum și combustibilul. Potrivit unui raport realizat de IRU, Upply și Transport Intelligence, prețul mediu al combustibilului în Uniunea Europeană a crescut cu 27 proc. în trimestrul al doilea din 2026 față de aceeași perioadă din 2025.

Combustibilul rămâne categoria de cost cel mai greu de anticipat. Ratele de leasing și celelalte cheltuieli fixe pot fi previzionate mult mai ușor. Prețurile la pompă depind însă de evoluția globală a pieței petrolului și se pot modifica rapid.

Pot transportatorii să stabilească un tarif minim pe kilometru sub care o cursă internațională nu mai merită acceptată?

Există repere utile, însă fiecare calcul trebuie adaptat modelului operațional al companiei.

Un model de costuri din industrie, publicat în august 2026, estima costul de operare al unui ansamblu rutier standard la aproximativ 4,65 zloți pe kilometru, fără a include kilometrii parcurși fără încărcătură. Dacă aproximativ 15 proc. din totalul kilometrilor sunt parcurși fără marfă, tariful necesar pentru kilometrii plătiți ajunge la circa 5,50 zloți.

Această valoare acoperă costurile incluse în calcul, dar nu garantează neapărat și o marjă satisfăcătoare. De aceea, analiza tarifului unei singure curse poate conduce la concluzii greșite.

Cât costă, în realitate, o zi în care camionul nu este operat?

Nu există un răspuns unic. Valoarea depinde de tipul de transport și de structura de costuri a companiei. Calculul ar trebui împărțit în două componente. Prima o reprezintă costurile fixe, pe care vehiculul le generează indiferent dacă se află în mișcare sau staționează.

A doua componentă este venitul pierdut în perioada în care camionul nu produce. Dacă un vehicul staționează neproductiv timp de cinci ore, în acel interval ar fi putut parcurge un anumit număr de kilometri plătiți. Veniturile obținute ar fi contribuit la acoperirea cheltuielilor fixe și operaționale, inclusiv a costurilor cu combustibilul și taxele de drum, și ar fi generat totodată o marjă.

Prin urmare, staționarea costă mai mult decât banii cheltuiți de transportator în acele ore. Ea înseamnă și venituri pe care compania le-ar fi putut încasa, dar pe care nu le-a realizat.

Ce cheltuieli sunt omise cel mai des atunci când se calculează tarifele?

Un factor ignorat frecvent este capacitatea neutilizată a camionului. Dacă se estimează că un vehicul va parcurge 10.000 de kilometri pe lună, dar în realitate ajunge la doar 8.000, eficiența economică a operațiunii se deteriorează imediat. În calcul trebuie incluse și cheltuielile administrative, precum și costul finanțării. Nu toți transportatorii țin cont de faptul că activitatea trebuie finanțată până la momentul încasării facturii.

Mulți transportatori stabilesc un tarif, adaugă o marjă minimă și omit apoi din calcul deplasările fără încărcătură dintre două curse, perioadele de staționare și capitalul blocat în facturile neîncasate. Aceste costuri suplimentare pot consuma ulterior marja estimată inițial.

Poate o cursă bine plătită la dus să fie anulată complet de drumul de retur?

Da. Un tarif bun pe un singur sens nu garantează o marjă sănătoasă pentru întregul circuit.

Să luăm exemplul unei rotații de 2.000 de kilometri: 1.000 de kilometri la dus și 1.000 la întors. La un cost mediu de operare de 1,10 euro pe kilometru, costul întregii curse ajunge la 2.200 de euro. Dacă încărcătura de la dus este plătită cu 1,60 euro pe kilometru, veniturile ajung la 1.600 de euro. Pentru a ajunge la pragul de rentabilitate, returul trebuie să aducă încă 600 de euro.

O marfă de retur plătită cu 1 euro pe kilometru ar genera venituri suplimentare de 1.000 de euro, lăsând un excedent de 400 de euro peste costurile estimate. Dacă tariful de retur este însă de numai 0,60 euro pe kilometru, întreaga rotație ajunge doar la pragul de rentabilitate. Orice tarif mai mic înseamnă că transportatorul subvenționează cursa. Calculul trebuie făcut pentru întregul circuit, nu doar pentru rentabilitatea unui singur sens.

Cât de repede pot transportatorii să transfere creșterea costurilor către clienți?

Din păcate, nu imediat. Tarifele reacționează de regulă cu întârziere la schimbările din structura costurilor. Din experiența mea, prima ajustare poate apărea cel mai devreme după aproximativ 30 de zile. Unele contracte includ mecanisme de actualizare periodică, de exemplu clauze pentru combustibil revizuite la interval de una sau două săptămâni, iar acestea pot fi avantajoase pentru ambele părți.

În general, ajustarea durează însă două-trei luni. Abia după acest interval tarifele încep să reflecte mai bine noul nivel al costurilor. Cheltuielile cresc imediat, în timp ce veniturile se ajustează mult mai târziu.

Așadar, tarifele mai mari nu îmbunătățesc automat fluxul de numerar al companiei?

În primul rând, există decalajul dintre creșterea costurilor și actualizarea tarifelor. În al doilea rând, un tarif bun nu garantează singur o marjă bună. Să luăm cazul unei companii cu 10 camioane, care generează venituri lunare de aproximativ 150.000 de euro. Până la plata facturilor de către clienți, transportatorul trebuie să finanțeze combustibilul, salariile, leasingul și toate celelalte cheltuieli operaționale.

Dacă încasările vin după 30 de zile, compania are nevoie de o disciplină financiară solidă. Atunci când termenul se extinde la 60 de zile, necesarul de capital de lucru crește și mai mult. O firmă poate avea multe comenzi și venituri ridicate, dar, totuși, să se confrunte cu o presiune serioasă asupra lichidității.

Are un transportator mare un avantaj clar față de o flotă mică în aceste condiții?

O flotă mai mare oferă, în primul rând, posibilitatea diversificării portofoliului de clienți. Un transportator mare își poate împărți vehiculele între mai multe companii partenere. Dacă unul dintre clienți prelungește termenul de plată sau refuză ajustarea tarifelor, impactul nu amenință imediat lichiditatea întregii afaceri. Un operator mic are mult mai puțin spațiu de manevră.

Pe de altă parte, transportatorii mari negociază adesea cu clienți importanți, care au o putere semnificativă de negociere și solicită tarife competitive. Prin urmare, dimensiunea flotei nu garantează singură o marjă mai mare.

Înseamnă asta că o companie mică, cu doar câteva vehicule, este condamnată la o profitabilitate mai redusă?

Nu neapărat. În esență, transportatorii mici și cei mari cumpără combustibil și plătesc taxele de drum în condiții de piață similare. Ambele categorii pot folosi soluții pentru planificarea rutelor, estimarea costurilor și alegerea unor variante de transport mai profitabile. Instrumente financiare precum factoringul sunt disponibile companiilor de dimensiuni diferite. Ele pot reduce nevoia de a finanța cheltuielile curente din banii proprii și pot diminua necesarul de capital de lucru.

Competitivitatea depinde, în cele din urmă, de ceea ce unul dintre clienții mei a numit foarte inspirat „magia numerelor mici”. Totul se reduce la cât de eficient lucrează compania cu datele: prognozarea cererii, planificarea rutelor, calcularea corectă a costurilor și monitorizarea fiecărui kilometru. Un tarif bun este doar o parte a ecuației. Profitabilitatea sustenabilă se construiește prin disciplină operațională.

De asemenea, citiți