În primul rând, trebuie să stabilim foarte clar un lucru: transportatorul nu are nici o obligație de încărcare și descărcare a mărfurilor, cu excepția cazului în care rezultă din dispozițiile ordinului de transport acceptat.
Spuneți singuri, cu mâna pe inimă: de câte ori i-ați spus șoferului într-o astfel de situație: „ei nu au dreptate, dar, ca să nu mai pierzi timpul acolo cine știe cât, ia și descarcă”?
Problema provine din faptul că supermarketurile mari și rețelele comerciale adesea semnează contracte în care transferă vânzătorului (furnizorului) obligația de a descărca mărfurile în depozit.
Ele acționează din poziția de putere – dacă doriți să furnizați fructe la un lanț de magazine la nivel național – atunci trebuie să semnați un contract în care este stipulat că furnizorul trebuie să descarce singur bunurile în depozit.
Dacă nu ați fost de acord cu o astfel de condiție mai devreme și nu aveți o dispoziție corespunzătoare în ordinul de transport, conducătorii auto nu sunt obligați să încarce sau să descărcați mărfurile.
Mergând mai departe – în cazul în care apare o astfel de situație în care, ori descărcați singur bunurile, ori șeful de depozit nu vă primește marfa – contactați-vă clientul pentru a primi mai multe instrucțiuni (pe baza convenției CMR art. 15 punctul 1
– „Dacă după sosirea mărfurilor la destinație se dovedesc a exista obstacole în descărcarea acestora, transportatorul trebui să solicite instrucțiuni de la expeditor (…) „). În cazul în care instrucțiunile vor spune că (în ciuda absenței unei dispoziții în ordinul de transport) șoferii voștri ar trebui, cu toate acestea, să descarce personal mărfurile – nu trebuie să uităm că o astfel de acțiune ar trebui să fie remunerată suplimentar (Convenția CMR, articolul 16 punctul 1: „Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor cauzate de solicitarea de instrucțiuni sau de punerea în aplicare a acestora, cu excepția cazului în care aceste costuri au rezultat din vina sa. „). Cu toate acestea, înainte de a vă decide să cereți asta angajaților voștri, ar trebui să vă gândiți de două ori la acest lucru – merită?
De asemenea, trebuie subliniat aici că șoferii voștri pot să nu aibă dreptul de a descărca câteva zeci tone de mărfuri. Este posibil ca acestea să nu aibă încălțăminte adecvată, pregătirea din punct de vedere al instructajelor de sănătate și siguranță sau examenele medicale adecvate.
La urma urmei, i-ați angajat ca șoferi, nu ca operatori de stivuitoare.
În acest caz – dacă nu ați fost obligat să faceți acest lucru în mod clar prin ordinul de transport acceptat anterior – aveți dreptul să refuzați să efectuați astfel de instrucțiuni, informând neapărat clientul că este imposibil să executați instrucțiunile, precizându-le motivul (de exemplu, șoferul nu are autorizație pentru stivuitoare, lol)
Cu toate acestea, acceptând o astfel de cerere – riscați foarte mult. În cazul în care șoferul va răsturna un palet – veți fi responsabil pentru deteriorarea bunurilor.
Dacă șoferul se accidentează cu un palet pe picior și își fracturează degetele, veți fi, de asemenea, tras la răspundere.
În opinia mea, chiar nu merită. Informăm clientul cu privire la faptul că în locul indicat beneficiarul nu dorește să descarce transportul și, de asemenea, raportăm oficial un timp de nefuncționare. Faptul că cineva a semnat un contract stupid cu supermarketul nu este cu adevărat problema noastră.
O încercare de a forța transportatorul să ia înapoi mărfurile care au fost deja descărcate – când se termină transportul?
Din păcate, Convenția CMR nu are o definiție precisă a „livrării de bunuri”. Se poate presupune că, în momentul în care beneficiarul are posibilitatea de a dispune de bunuri fizice reale, mărfurile se consideră a fi livrate.
Se poate discuta dacă livrarea de bunuri pentru clienți se realizează în momentul în care remorca frigorifică este gata de descărcare, adică cu ușa deschisă, se află la rampa depozitului, unde șoferii nu au acces- sau numai în momentul terminării descărcării efective a bunurilor de către un angajat al beneficiarului.
Cu toate acestea, în ambele situații descrise mai sus, situația este destul de simplă. În momentul în care:
1) o scrisoare de transport CMR a fost eliberată beneficiarului relevant în locul descărcării,
2) beneficiarul și-a exprimat dorința de a prelua bunurile în custodia sa – instruind șoferii să conducă la rampă pentru a descărca bunurile,
2) mărfurile au fost descărcate din camionul transportatorului de către angajatul beneficiarului,
3) mărfurile au fost plasate în depozitul beneficiarului, departe de ochii conducătorilor auto, într-un loc la care aceștia nu au acces, fiind exclusiv la dispoziția angajaților benefciarului (conducătorii auto nu avut dreptul de a intra în depozit)
4) vehiculul gol, la cererea angajaților beneficiarului, a părăsit rampa de descărcare, – o astfel de situație nu declanșează îndoieli: sunt îndeplinite toate condițiile, conducătorul auto (operatorul de transport) nu mai deține custodia mărfurilor (nu mai are nici posibilitatea fizică), prin urmare, se poate considera, în mod incontestabil, că mărfurile au fost livrate beneficiarului.
Cu toate acestea, în opinia unora, momentul livrării este considerat chiar mult mai devreme – de îndată ce destinatarul are posibilitatea de a primi marfa și este pregătit corespunzător (în situația noastră în momentul prezentării vehiculului la rampă).
Atunci când bunurile sunt livrate cu succes (către beneficiarul corespunzător), responsabilitatea transportatorului se încheie!
În acest moment, transportul este finalizat – iar dacă există nereguli cu bunurile, beneficiarul are responsabilitatea de a trece informațiile relevante în documentul CMR. Desigur, însă, beneficiarul – și aici ne amintim de iubitul nostru șef de depozit – nu poate cere ca vehiculul să fie plasat din nou la rampă pentru a „ridica bunurile”, deoarece șeful de depozit nu le acceptă. Din păcate – este prea târziu pentru acest lucru!
Cum să te comporți într-o astfel de situație?
Mai presus de toate, dacă mărfurile au fost depozitate undeva în depozit, transportatorul nu poate fi sigur că aceleași mărfuri vor fi încărcate la loc în vehicul. În special în cazul transportului refrigerat, fructele și legumele nu au caracteristicile (numerele de serie) după care ar putea fi identificate. În cazul în care motivul returnării ar fi dauna (de exemplu, înclinarea paleților, zdrobirea ambalajelor), de asemenea, nu se poate stabili dacă aceste deteriorări nu au fost cauzate în timpul operației de descărcare.
În momentul în care mărfurile au fost efectiv puse la dispoziția beneficiarului corespunzător – responsabilitățile și domeniul de aplicare al răspunderii transportatorului se încheie.
Într-un cuvânt: nu trebuie să încarci astfel de bunuri înapoi în vehicul, deoarece transportul pe care aveați obligația să-l finalizați a fost deja încheiat.
Aici merită menționat articolul 17 din Convenția CMR, punctul 4, litera c), după cum urmează:
„4. Sub rezerva prevederilor art. 18 alin. (2) – (5), transportatorul este eliberat de răspundere în cazul în care pierderea sau deteriorarea bunurilor a survenit într-o situație care rezultă din unul sau mai multe dintre următoarele motive:
- c) manipularea, încărcarea, aranjarea sau descărcarea mărfurilor de către furnizor sau de către beneficiar sau de către persoanele care acționează în numele furnizorului sau beneficiarului; „Încercarea de a percepe transportatorului o cotă din valoarea bunurilor pentru întârzierea livrării
Deseori, motivul refuzului de a accepta bunurile livrate unei rețeale comerciale nu este atât calitatea acestora, cât întârzierea (chiar și câteva ore) livrării. În acest caz, ar trebui să solicitați și expeditorului instrucțiuni cu privire la modul de a proceda cu bunurile (de obicei expeditorul va negocia cu supermarketul, ceea ce este în majoritatea cazurilor un eșec, sau va indica un nou loc de descărcare).
În acest caz, de asemenea, am întâlnit de mai multe ori încercarea de a percepe transportatorului o cotă din valoarea întregii încărcături sau de a aplica diferența de preț dintre prețul beneficiarului și prețul real al vânzării bunurilor într-un alt loc.
Amintiți-vă că, în caz de întârziere, în conformitate cu Convenția CMR – articolul 53 punctul 5: „În cazul întârzierii livrării, în cazul în care persoana autorizată dovedește că este din cauza sa, transportatorul este obligat să plătească o compensație care nu poate depăși valoarea bunurilor transportate.”
O compensare mai mare (decât valoarea transportului de marfă) în conformitate cu articolul 26 din Convenția CMR poate fi solicitată numai dacă:
„1. Expeditorul poate determina prin notarea în documentul CRM, pentru o taxă suplimentară convenită, cuantumul interesului special pentru livrarea bunurilor în caz de pierdere sau deteriorare a acestora, precum și în cazul depășirii datei de livrare convenite.
2) În cazul în care a avut loc o declarație specifică de interes în livrare, se pot solicita despăgubiri, indiferent de compensația prevăzută la articolele 23, 24 și 25, egală cu prejudiciul suplimentar dovedit până la suma declarată. „
Cu toate acestea, chiar și în acest caz (o declrație specifică de interes pentru livrare în cazul depășirii datei de livrare convenite) „puteți obține (…) despăgubiri egale cu daunele adiționale dovedite”.