TransInfo

Doi parlamentari europeni și un membru IRU au petrecut o noapte într-o parcare de camioane din Belgia. Ce concluzii au tras aceștia?

Puteți citi articolul în 4 minute

“Mai bine mai târziu decât niciodată” – acesta pare să fie principiul după care s-au ghidat cei doi oficiali europeni atunci când au decis să ia contact direct cu problemele șoferilor, înnoptând recent în cabina unui camion într-o parcare din apropierea orașului Antwerp.

Pe fondul dezbaterilor care vizează legislația muncii pentru lucrătorii din transporturi și în apropierea votului privind conținutul noului Pachet de Mobilitate, oficialii au dorit să fie în temă și să testeze condițiile reale de odihnă ale șoferilor de camion, situația parcărilor și, de asemenea, să discute direct cu șoferii despre problemele acestora.

Wim van de Camp, Raportor european pe tema perioadelor de odihna și condus și Ismail Ertug, Raportor european pe tema accesului echitabil pe piața transportului rutier de mărfuri, au vizitat în aceasta săptămână o parcare securizata din Belgia, împreună cu Matthias Maedge, reprezentant IRU (Asociația Internațională a Transporturilor/Internațional Road Association).

Dacă politicienii dezvoltă legi care îi vizează pe șoferi, ar trebui cel puțin să cunoască toate condițiile în care aceștia lucrează“ a declarat Ismail Ertug

Infrastructura de parcare la nivel european lasă de dorit

Conform observațiilor celor doi oficiali, trebuie tras un semnal de alarmă asupra necesității urgente de a spori siguranța infrastructurii de parcare în Europa.

“Voi dormi în acest camion Scania în aceasta noapte” a declarat deputatul Wim van der Camp înainte de a petrece noaptea în cabină. “Este sigur, este curat. Problema este, însă, ce se află în jurul camionului. Avem toalete? Pot face un dus? Pot lua micul dejun?”

Deputatul Ismail Ertug, a comentat: „Sectorul transportului rutier se confruntă în prezent cu o problemă serioasă a deficitului de conducători auto și este esențial să le asigurăm acestora un mediu de lucru adecvat și sigur. Locurile de parcare și facilitățile aferente reprezintă un element vital pentru atingerea acestui obiectiv.”.

Matthias Maedge, care este responsabil pentru activitatea IRU în UE, a declarat: „Am petrecut noaptea în paturi confortabile în cabinele noastre și am avut acces la toate condițiile necesare pentru a începe ziua în mod corespunzător. Această experiență nu ar trebui să fie un lux pentru șoferii de camioane, ci ar trebui să fie norma în întreaga Europă. Este nevoie de un efort comun al sectorului public și al celui privat pentru a dezvolta zone de parcare mai sigure, care să respecte standarde bine definite în întreaga rețea europeană de transport rutier „.

IRU, împreuna cu partenerii săi locali, dorește dezvoltarea unui proiect european care vizează această problemă, cu scopul de a institui un standard universal pentru condiții mai sigure și mai confortabile pentru șoferi.

Dezbatere privind Pachetul de Mobilitate

Noaptea petrecută de oficiali în parcarea din Belgia a fost urmată de o dezbatere găzduita de deputații europeni Wim Van de Camp (PPE) și Ismail Ertug (S & D) la Bruxelles, dezbatere care s-a axat pe discutarea principalelor elemente din primul Pachet de Mobilitate.

Pe lângă regulile privind timpul de conducere și de odihnă, IRU și-a prezentat poziția privind accesul liber la angajare pe piața europeană și propunerea de taxare rutieră Eurovignette înainte de votarea în comitetul de transport în mai.

Foto/Video: IRU

 

Etichete