TransInfo

Două noi puncte de trecere a frontierei româno-ucrainiene vor fi redeschise

Puteți citi articolul în 1 minut
|

5.07.2017

România și Ucraina au decis de comun acord redeschiderea celor două punctele de trecere a frontierei „Probotesti-Racovăt” și „Crasna-Vicovul de Sus”. Acestea vor fi redeschise după șapte ani și vine că urmare a semnării unui acord între guvernele român și ucrainean. 

Cele două puncte au fost închise în 2010 pentru modernizare, în vederea aducerii la standardele Schengen. Inițial lucrările erau estimate a fi finalizate în aproximativ 2 luni, însa abia recent au reînceput discuțiile privind redeschiderea acestora. 

Potrivit publicației “Libertatea Cuvântului” din Cernăuți, lucrările de construcție la aceste puncte sunt realizate în proporție de 60-80 la sută, iar în 2018 în regiune vor fi deschise alte trei puncte de trecere la frontieră cu România, a declarat guvernatorul regiunii Cernăuti, Oleksandr Fisciuk, citat de publicația sus-menționată. 

Pentru renovarea celor doua Puncte de trecere a frontierei Uniunea Europeană a alocat 5,5 milioane de euro.