TransInfo

Foto: Wikimedia/Hans Andreas Starheim / ZERO/CC BY 2.0

Fondatorul Nikola Motor a fost găsit vinovat de fraudă

Puteți citi articolul în 3 minute
|

19.10.2022

Fondatorul Nikola Motor, Trevor Milton, a fost găsit vinovat în trei capete de acuzare din dosarul de fraudă în care a fost implicat recent.

Milton a fost acuzat că ar fi ascuns adevărul cu privire la etapa în care se află dezvoltarea camioanelor pe hidrogen și că ar fi făcut afirmații false cu privire la producția de baterii proprii și dezvoltarea unui model propriu de pick-up. Procuratura susține că Milton și-a direcționat în mod deliberat mesajul către investitorii mai puțin experimentați, făcând tot felul de declarații false pe rețelele de socializare și podcast-uri.

Declarațiile false ale fondatorului Nikola Motor au stimulat creșterea prețului acțiunilor companiei, a cărei valoare a ajuns la un moment dat la 34 miliarde de dolari.

Săptămâna trecută, un juriu federal din Manhattan (New York, SUA) l-a găsit vinovat pe Milton în două dosare care vizează frauda electronică și unul de fraudă a valorilor mobiliare. Conform Bloomberg, Milton a pledat nevinovat pe toată durata procesului.

Trebuie notat însă că acuzațiile investitorilor au fost îndreptate exclusiv împotriva lui Trevor Milton și nu a companiei Nikola Motor. Milton nu mai ocupă poziția de președinte al companiei Nikola Motor din septembrie 2020.

Compania (n.red. Nikola Motor) a cooperat cu guvernul pe parcursul anchetei. Rămânem angajați față de etapele și calendarele noastre anunțate anterior și ne concentrăm pe livrarea camioanelor electrice cu baterie Nikola Tre la sfârșitul acestui an” – se arată într-o declarație a companiei, citata de Bloomberg.com.

La începutul acestei luni, producătorul american a rechemat în service toate camioanele electrice pe care le-a vândut în Statele Unite, pe fondul unor probleme la centurile de siguranță.

Cu doar câteva săptămâni înainte de a intra în mod oficial în Europa, Nikola a notificat Administraţia Natională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi cu privire la necesitarea rechemării în service a modelelor Tre BEV. Notificarea relevă că centurile de siguranță, așa cum au fost proiectate și instalate, se pot slăbi sub greutatea pasagerului. Conform publicației Fleet Owner, sistemele aferente centurilor de siguranță au fost instalate de Iveco.

Bloomberg.com mai notează că, după pronunțarea verdictului, valoarea unei acțiuni Nikola Motor a scăzut vertiginos, de la 65$ la doar 3$.

Etichete