Germania și Danemarca mențin controalele amănunțite la frontiere pană în mai 2018

Puteți citi articolul în 2 minute
|

19.10.2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Danemarcei și pe cel al Republicii Federale Germane cu privire la decizia de prelungire a controalelor la frontiera danezo-germană până la data de 12 mai 2018.

În aceste condiții, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferry-boat) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia.

Autoritățile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier (autobuze) din cauza obligativității verificării actelor de identitate ale pasagerilor.

Persoanele care refuză controlul autorităților daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca sau Germania. În aceste condiții, se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca și Germania, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională) și sa coopereze cu autoritățile vamale.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon:

Ambasada României în Regatul Danemarcei: +4539407177

Ambasada României la Berlin: +493021239555 sau +493021239514

Toate apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

 

Sursa: Comunicat de presa

Etichete