Foto: iStock

IMPORTANT: Polonia introduce o derogare de la orele de condus și odihnă pentru șoferii profesioniști

Puteți citi articolul în 2 minute

Autoritățile de la Varșovia au aprobat recent o relaxare a reglementărilor privind timpul de conducere. Aceasta intră în vigoare de astăzi, 12 august, și va fi valabilă până la 30 septembrie a.c.

Decizia de a introduce aceste derogări a fost luată din nevoia de a menține buna aprovizionare în contextul situației extraordinare cauzate de războiul din Ucraina și de pachetul de sancțiuni adoptat de UE împotriva Rusiei și Belarus” – informează Ministerul Infrastructurii din Polonia.

Modificările includ:

  • prelungirea timpului zilnic maxim admis de conducere de la 9 ore la 11 ore (derogare de la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006);
  • prelungirea timpului maxim de conducere săptămânală de la 56 de ore la maximum 60 de ore (derogare de la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul sus-menționat);
  • prelungirea duratei maxime permise de conducere de două săptămâni de la 90 de ore la maximum 96 de ore (derogare de la articolul 6 alineatul (3) din regulamentul sus-menționat);
  • prelungirea timpului maxim de conducere, după care este necesară o pauză de 45 de minute, de la 4 ore și 30 de minute la 5 ore și 30 de minute (derogare de la articolul 7 din regulamentul sus-menționat);
  • posibilitatea conducătorului auto de a petrece o perioadă de odihnă săptămânală obișnuită în vehicul, cât timp cât dispune de un loc de dormit adecvat pentru fiecare șofer și este staționar.

Derogările se aplică șoferilor profesioniști care desfășoară activități de transport rutier intern și internațional de mărfuri pe teritoriul Poloniei. Derogările nu se aplică șoferilor vehiculelor de transport persoane.

Etichete