Infrastructură I CNAIR lansează un portal special destinat urmăririi progresului lucrărilor la Autostrada Ploiești – Brașov

Puteți citi articolul în 2 minute
|

31.03.2021

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că lansează un portal web special destinat urmăririi progresului lucrărilor efectuate la autostrada A3 Ploiești-Brașov.

Portalul va fi activ la adresa http://ploiesti-brasov.ro/ unde CNAIR declară că va posta  informații actualizate periodic, astfel încât cei interesați de stadiul proiectului să afle date la zi despre cum avansează acesta.

Conform organizației, va avea o secțiune intitulată ”Stadiul la zi” unde vor fi postate detalii despre calendarul activităților și despre etapele importante bifate până acum.

CNAIR mai informează că Ordinul de începere a elaborării studiilor de fezabilitate pentru această lucrare majoră de infrastructură rutieră a fost înmânat în mod oficial la data de 11 martie a.c., în prezența Ministrului Transporturilor. 

Contractul va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.

Am cerut managementului CNAIR să accelereze toate procedurile, astfel încât să nu mai înregistram nici măcar o zi întârziere în derularea contractelor gestionate de Companie. Dacă timp de 30 de ani, au fost stabilite termene ce nu au fost respectate, astăzi suntem în situația în care nu ne mai permitem să pierdem niciun moment. Numai așa vom putea să ducem la capăt proiecte precum cel de astăzi, iar românii să aibă infrastructura pe care o merită. Am cerut antreprenorului o mobilizare exemplară și să dea dovadă de mult profesionalism. Să ne dea livrabile permanent și să aibă un bun dialog cu autoritățile locale. O să fie un proiect transparent unde toată lumea o să știe, la zi, stadiul implementării”, a spus ministrul Cătălin Drulă, informează CNAIR.

Foto: CNAIR

 

Etichete