TransInfo

Infrastructură rutieră I CNAIR ia măsuri pentru sporirea capacității de circulație pe DN1

Puteți citi articolul în 2 minute
|

7.04.2021

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor au semnat săptămâna trecută un contract de finanțare pentru proiectul „Măsuri de sporire a capacității de circulație pe DN1- Valea Prahovei, sectorul de drum Comarnic- Predeal”.

Proiectul vizează o finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2- Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal durabil și eficient.

Concret, proiectul vizează creșterea gradului de siguranta și reducerea impactului transporturilor asupra mediului.

CNAIR notează că prin acest proiect se vor aduce îmbunătățiri la infrastructură rutieră dintre Comarnic și Predeal, prin descongestionarea traficului pe ruta existentă (DN1), îmbunătățind astfel si conectivitatea la nivel regional.

Proiectul prevede șase obiective de investiție aflate de-a lungul drumului național DN1, după cum urmează:

• Obiectivul 1: Amenajare pasaj pietonal subteran / suprateran – Piata Centrala din Comarnic intersectie DN 1 cu str. Ghiosesti si amenajare pasaj pietonal subteran / suprateran Primăria Comarnic;

• Obiectivul 2: Amenajare pasaj pietonal subteran / suprateran – intersectie DN1 cu Str. Crinului (Poiana Tapului), Str.Telecabinei (Busteni) si Str. Panduri (Predeal);

• Obiectivul 3: Realizare pasaj rutier la intersectia DN1 cu Str. Prahovei (Azuga);

• Obiectivul 4: Realizare pasaj rutier la intersectia DN1 cu DN73A (Predeal) – Obiectivul 4;

• Obiectivul 5: Realizare pasaj rutier la intersectia DN1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud);

• Obiectivul 6: Realizare Pasaj rutier la intersectia DN1 cu Bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord).

Valoarea totală a proiectului este de 3.686.547,35 lei, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala- 2.629.998,54 lei, 15% contribuția proprie – 432.464.117,37 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 13 luni, respectiv între data de 01.06.2021 și 30.06.2022.

Foto: CNAIR

Etichete