TransInfo

Lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează într-un ritm bun

Puteți citi articolul în 2 minute

Lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează într-un ritm bun la descărcarea de la Holdea, așa cum vedeți în imaginile de mai jos.

Stadiul fizic pe tot tronsonul de 21 km a ajuns la 94-95% și avem toate șansele să fie gata la finalul lunii iunie 2019. Estimăm că și sectorul vecin va fi dat în folosință la toamnă (22 km, Ilia-Șoimuș).

Astfel că în 2019 vom avea autostradă continuă de la Sibiu până la Nădlac (granița cu Ungaria), dar cu o gaură de 13 km între nodurile Holdea și Margina. Este vorba despre zona care conține și vestitele tuneluri pe care CNAIR nu este în stare să le scoată la licitație încă din 2013, de când acordul de mediu a impus noua soluția tehnică.

Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să demareze în cel mai scurt timp testele și procedurile preliminare necesare recepției pe segmentul Ilia-Holdea, astfel încât valul de trafic din perioada concediilor de vară să beneficieze de noua autostradă.

În plus, sperăm că, în ceasul al treisprezecelea, responsabilii CNAIR vor scoate la licitație secțiunea E2 (cea cu tunelurile), așa cum tot promit de ani de zile!

Foto: „rocklee” (membru www.peundemerg.ro)

Etichete