TransInfo

Modificări în legislația RCA. COTAR amenință cu proteste

Puteți citi articolul în 2 minute
|

23.03.2021

Portalul economica.net anunță o schimbare neașteptată pe piața asigurărilor RCA. Pe lângă introducerea clauzei de decontare directă, se va introduce și un tarif de referință pentru prețurile practicate de service-uri la ora de manoperă.

Propunerea a venit sub formă de observație la OUG, notează Economica.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) consideră că referința pentru tarifele din service reprezintă un prim pas către plafonarea prețurilor și, drept consecință, introducerea coplății pentru daunele din RCA. COTAR, care are în prezent peste 1500 de service-uri printre membrii activi, amenință că va ieși în stradă.

La începutul acestei luni, organizația a transmis Guvernului o adresă prin care afirma că statul le permite asiguratorilor să se declare „pe pierdere”, deşi au rămas cu un surplus de cel puţin 20% din sumele încasate pentru perioada în care a fost instituită starea de urgenţă. Conform COTAR, aceste sume sunt transferate în afara ţării, informează Agerpres.

Discuția despre tariful de referință, însă, nu este nouă, în contextul în care companiile de asigurare au acuzat service-urile că practică tarife abuziv de mari, firmele de asigurare fiind acuzate la rândul lor că nu-și plătesc obligațiile la timp.

Vă reamintim că în luna septembrie a anului trecut reprezentanţii COTAR au transmis Parlamentului României, Consiliului Concurenţei, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului un amplu material în care demontau, punct cu punct, toate propunerile transmise de asiguratori privind liberalizarea pieței de RCA.

Ne dorim o lege a RCA-ului care să aibă în vedere protejarea consumatorului de asigurări şi nu a intereselor financiare ale multinaţionalelor care în ultima perioadă au făcut un lobby puternic, pentru a modifica legea în favoarea lor şi în detrimentul consumatorilor” – a declarat la acea dată COTAR.

Foto: Unsplash

Etichete