Noi licitații demarate de CNAIR

Puteți citi articolul în 1 minut
|

28.04.2017

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A informează că a fost demarată achiziția publică a contractului Modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1 – DN 7 și DN 2 – A2, sector DN 2 (km 12+300) – A2 (km 23+750) prin publicarea în SEAP a Anunțului de participare nr. 174932/26.04.2017. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 13.06.2017.

De asemenea, a fost demarată și achiziția publică a contractului Reabilitare DN6 Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – relicitare prin publicarea în SEAP a Anunțului de participare nr. 174933/26.04.2017. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14.06.2017.

În data de 22.04.2017 a fost demarată achiziția publică a contractului Proiectare și execuție „Varianta de ocolire Timișoara Sud” prin publicarea în SEAP a Anunțului de participare nr. 174865/22.04.2017. Termenul limita pentru primirea ofertelor este 08.06.2017.

Sursa: cargomagazin.com