TransInfo

Noi taxe de acces pentru vehiculele grele în zona Londrei. Iată cât va trebui să plătiți.

Puteți citi articolul în 3 minute

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat săptămâna trecută că vehiculele grele vor fi nevoite să plătească o taxa suplimentară pentru accesul în Greater London Area,  care a fost declarată Zonă cu Emisii Reduse (Low Emission Zone – LEZ).

După consultarea cu experții de la Departamentul de protecție a mediului, Primăria londoneză a anunțat că este necesar ca cerințele privind emisiile pentru vehiculele de peste 3,5 tone să fie mult mai aspre decât în prezent, informează portalul britanic Motor Transport.

Practic, se încurajează o trecere progresiva la Euro 6 până în 2020.

Camioanele  Euro 4 și Euro 5 vor fi supuse unor taxe de 100 de lire sterline / zi pentru a intra în zonele clasificate că fiind Zone cu Emisii Reduse; vehiculele din categoria Euro 3 vor plăti în schimb triplu: 300 de lire sterline.

De asemenea, vor fi instituite Zone cu Emisii Ultra Reduse (Ultra Low Emissions Zones – ULEZ), unde cerințele vor fi chiar mai aspre, sancțiunile urmând să intre în vigoare de la 8 aprilie 2019 (valoarea acestora nu a fost încă stabilita).

Taxele sus-menționate vor fi valabile pentru 24 de ore și se vor achita suplimentar fata de restul taxelor existente. Aproximativ 35 000 de camioane vor fi afectare de noile taxe, conform statisticilor Primăriei.

Primarul Londeri a mai declarat că extinderea reglementarilor de trafic pentru cele doua tipuri de zone (LEZ și ULEZ) va reduce poluarea aerului cu până la 80% până în 2021.

Combaterea poluării excesive și protejarea sănătății londonezilor necesită măsuri îndrăznețe. Poluarea aerului este o problemă națională și refuz să mă opresc la aceste măsuri, deoarece aceasta este o problema care scurtează speranța de viață”.

Deloc surprinzător, însă, asociațiile patronale din transporturi au îndemnat primarul să întârzie aplicarea oricăror noi sancțiuni privind emisiile pentru a permite operatorilor de transport să își actualizeze flotele.

Foto: Wikimedia

Etichete