Aveți o știre nouă? Spuneți-ne și nouă despre aceasta!

Camera Reprezentanților din Olanda ar vrea ca guvernul să ia măsuri prin care parcările să devină și mai sigure și cere interzicerea petrecerii celor 45 de ore de odihnă în cabina camionului.

Camera a adoptat la 5 decembrie anul curent două cereri în această privință.

Camera Reprezentanților sau Camera Inferioară a Parlamentului Olandez a adoptat la 5 decembrie două cereri, una privind sporirea siguranței în parcările din țară, iar a doua, de introducere a interdicției de a petrece perioada de odihnă de 45 de ore în cabina camionului.

Camera Reprezentanților este a doua instituție națională, alături de Guvern, care poate avea inițiative legislative. De obicei, proiectul de lege inițiat de Camera Reprezentanților este elaborat de Biroul Legislativ al acesteia sau de specialiști și departamente specializate.

Sindicatul olandez al transportatorilor, Transport en Logistiek Nederland (TLN), și-a exprimat satisfacția față de reacția politicienilor de acceptare a cererii.

Transportatorii vor să interzică petrecerea orelor de odihnă în cabină

TLN se bucură că Reprezentanții văd utilă introducerea interdicției de a petrece cele 45 de ore de odihnă în cabină. Sindicatul nu dorește ca Olanda să „fie parcarea Europei”.

Țările de la graniță, Belgia și Germania, au introdus prevederi similare, astfel încât șoferii își petrec pauza săptămânală în Olanda. Petrecerea nopții în camioane este interzisă și în Franța.

TLN invită Comisia Europeană să reanalizeze această problematică din Pachetul privind Mobilitatea.

Potrivit sindicatului, ar trebui ca pauza de 45 de ore să poată fi luată în cabină doar o dată la 4 săptămâni, iar șoferul ar trebui să petreacă acest timp, în măsura în care este posibil, într-o parcare păzită cu facilitățile corespunzătoare.

Ministrul de transport olandez nu dorește această interdicție Melanie Schultz von Haegen, ministrul de transport olandez a declarat din februarie că nu va introduce interdicția de a petrece perioada de repaus în cabină. În opinia acesteia, în Uniunea Europeană nu ar trebui să mai existe această inițiativă.

Prevederile UE sunt ambigue când este vorba despre această problemă. Soluția trebuie să fie comună pentru toate țările Uniunii, a informat la începutul anului, într-un răspuns scris la interpelarea parlamentară, Schultz von Haegen.

Ministrul și-a argumentat decizia invocând confortul și dotarea completă și corespunzătoare a cabinelor care permit cazarea. A ridicat, de asemenea, problema siguranței mărfurilor transportate. În opinia doamnei ministru Schultz von Haegen, șoferul, care înnoptează în cabină nu trebuie să se mai îngrijoreze pentru încărcătură.

Atât mărfurile pe care le transportă, cât și camionul nu sunt la fel de sigure când șoferul petrece noaptea la hotel.

O opinie similară a fost susținută recent în timpul dezbaterii publice în Parlamentul European de către Ferenc Lajkó, președintele companii maghiare Waberer’s. Acesta consideră că astfel de interdicții nu contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor, forțându-i doar să abandoneze vehiculul care, pe drum, este singura lor casă.

Lajkó a mai atras atenția și asupra siguranței camioanelor care transportă atât mărfuri, carburanți, cât și lucrurile personale ale șoferilor.

Foto: Wikimedia

comentarii

comments0 comentarii
thumbnail
Pentru a vedea notificările de la comentarii, mergeți la profil