Foto: Politia de Frontiera

Video — Opiu în valoare de 600.000 euro descoperit într-un camion la PTF Calafat

Puteți citi articolul în 2 minute

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – judeţul Dolj au descoperit 38,6 kilograme de opiu, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, într-un camion. Pachetele erau învelite în plumb şi ascunse în două grătare din metal. Cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT, șoferul camionului fiind reţinut pentru 24 de ore.

În data de 10.04.2022, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, pește, încărcat din Turcia pentru societăţi din Franţa şi Italia.

Pe șasiul remorcii, în compartimentul pentru depozitare, au fost descoperite două grătare din metal. Acestea erau prevăzute cu câte un spațiu de colectare, închis ermetic prin sudare.

În urma controlului, s-a constatat că fiecare cutie conține câte un pachet, acoperit în material din plumb, în interiorul căruia se afla o substanță solidă de culoare maronie (posibil opiu), în cantitate totală de 38,6 kilograme. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 600.000 euro.

Întreaga cantitate de substanță va fi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi BCCO Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Etichete: