Fot: DHL

Raport DHL: „Viitorul muncii în logistică”; digitalizare și transformare în sectorul logistic

Puteți citi articolul în 4 minute
|

10.01.2022

Peste 7.000 de specialiști din companii care activează în sectorul logistic și în cadrul lanțului de aprovizionare și-au exprimat opinia cu privire la oportunitățile și provocările cu care se confruntă în prezent în cadrul celui mai recent raport realizat de DHL intitulat ”Future of Work in Logistics”.

Raportul DHL examinează modul în care munca se va schimba în următorul deceniu și vizează modificările viitoare aduse profilurilor de post, responsabilităților, sistemelor de lucru, orarelor, precum și instrumentelor și condițiilor de muncă ale angajaților din logistică.

Având în vedere deficitul tot mai mare de muncitori calificați și dificultățile în recrutarea de forță de lucru relevantă, companiile trebuie să dezvolte noi strategii pentru a atrage, reține, promova și motiva angajații în era digitală.

Pentru prima dată în istorie, numărul ”nativilor digitali” va depăși numărul celor care și-au început cariera înainte de apariția internetului. Acest aflux susținut de valul de tineri nou-intrați în câmpul muncii accelerează o schimbare a valorilor.

Generațiile Millennial și Gen Z pun presiune asupra industriei pentru a răspunde noilor așteptări privind sustenabilitatea, diversitatea și incluziunea, dar și bunăstarea angajaților și încurajarea unui mediu bazat pe tehnologie. În combinație cu evoluția din domenii precum digitizare, automatizare și inteligență artificială, acest trend deja un impact semnificativ asupra numeroaselor industrii din întreaga lume.

În timp ce 9 din 10 respondenți cred că tehnologia a fost utilă pentru cariera lor, mai mult de 50% recunosc că văd inteligența artificială și automatizarea ca o potențială amenințare:

Sunt necesare strategii transparente pentru viitor și exemple de succes de locuri de muncă în care omul și mașina lucrează deja împreună pentru a oferi angajaților încredere în această nouă formă de cooperare. Acest lucru reprezintă o mare responsabilitate pentru întreprinderi și guverne de a acționa rapid.”, a declarat Matthias Heutger, SVP și Global Head of Inovation la DHL.

Experții nu consideră că va exista o trecere dramatică de la munca umană la automatizarea completă în industria logisticii. Mai degrabă, respondenții văd o schimbare treptată care va avea loc pe o perioadă de 30 de ani, în care angajații lucrează din ce în ce mai mult cu tehnologii noi în loc să concureze cu aceste tehnologii – contrar temerilor unor angajați.

În plus, autorii raportului se așteaptă la o distribuție geografică inegală a utilizării noilor tehnologii. Unele regiuni și echipe din cadrul lanțului de aprovizionare vor experimenta schimbări mai puține sau, cel puțin, mai lente decât altele.

Digitalizarea schimbă în mod fundamental modul în care trăim și modul în care facem afaceri. Pandemia nu a făcut decât să accelereze implementarea planurilor pe care companiile le aveau deja. Presupunem că aproximativ 30-35% din toate activitățile ar putea fi automatizate până în 2030. Cu toate acestea, credem cu tărie că ponderea cea mai mare valorii noastre va continua să fie generată de oameni.” – spune Thomas Ogilvie, Chief Human Resources Officer la Deutsche Post DHL Group.

Pentru a crea acest nou viitor al muncii, este imperativ nu numai să înțelegem factorii care provoacă aceste tendințe, ci și să răspundem nevoilor și preocupărilor angajaților.

De exemplu, majoritatea respondenților au declarat că ar fi dorit să continue să lucreze cu normă parțială de la birou. 6 din 10 angajați din zona operațională doresc să lucreze de la distanță cel puțin o dată pe săptămână. În cazul lucrătorilor de birou, raportul este de 5 din 10 respondenți.

Prin urmare, companiile trebuie să ia în considerare modul în care pot face munca mai flexibilă si mai accesibilă prin noile politici de resurse umane și tehnologii precum munca la distanță.

Este important să întrebați angajații cum se simt și ce își doresc. Ne bazăm foarte mult pe acest feedback pentru a introduce programe și medii de lucru mai flexibile și pentru a dezvolta metode de lucru noi, bazate pe tehnologie.”, spune Sabine Müller, CEO DHL Consulting.

Raportul poate fi accesat integral aici. 

 

Etichete