Restricții de tonaj pe un pod din România care riscă să se prăbușească

Puteți citi articolul în 2 minute
|

24.08.2021

Un pod din România a ajuns într-o stare de degradare avansată, existând riscul ca acesta să se prăbușească în orice moment.

Podul este situat pe strada Ana Ipătescu din municipiul Târgu Jiu, edilii orașului afirmând că motivul stadiului avansat de uzură îl reprezintă ”trepidatiile produse de traficul greu”.

Drept urmare au fost instituite restricții de tonaj privind circulația pe pod, fiind de asemenea instituite restricții privind accesul pietonilor precum și reducerea vitezei la 15 km/ h pentru autoturisme.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost cel care a semnalat public problema, postând pe contul său de socializare imagini din care reiese foarte clar cum trotuarul s-a desprins de partea carosabilă:

Ca urmare a trepidațiilor produse de traficul greu, unul dintre trotuarele construite pe grinzile podului s-a dislocat, existând riscul prăbușirii acestuia. Reprezentanții municipalității și echipaje ale Poliției Locale au fost permanent la fața locului pentru a monitoriza situația. S-a intervenit deja pentru înlăturarea oricărui pericol în zonă, iar astăzi se intervine pentru înlăturarea trotuarului dislocat. Podul va fi monitorizat pe toată perioada intervențiilor, până în momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru pietoni” – se arată în postarea primarului.

Primarul mai afirmă că a decis să solicite sume din Fondul Național de Intervenție pentru remedierea situației.

Vă reamintim că premierul României Florin Cîţu a anunţat recent că Ministerului Transporturilor îi va fi alocat un fond suplimentar de 625 de milioane lei, adăugând că MT se situează în acest moment sub media execuției bugetare.

 

Foto: facebook.com/Marcel-Romanescu

Etichete