Salonul International Auto revine la București

Puteți citi articolul în 2 minute
|

9.02.2018

Pe data de 23 martie a.c. va avea loc o noua ediție a Salonului Auto International la Romexpo, în doua noi pavilioane ale complexului expozitional.

Conform organizatorilor, este estimat un număr de aproximativ 150 000 de vizitatori iar printre expozanti se numără cele mai reputate brandu-uri din industria auto.

Cu toate acestea, pana la data emiterii comunicatului, grupuri precum Dacia sau Nissan nu au confirmat participarea.

Biletul de intrare va fi 30 lei pentru adulți și vor exista 2.000 de locuri de parcare.

Ziua de 23 martie va fi destinată presei, iar perioada 24 martie – 1 aprilie va fi pentru publicul larg.

Copii sub 7 ani au intrare gratuită.

Conform tradiţiei din deceniul trecut, SIAB se ţinea o dată la fiecare doi ani. Ultima ediţie a avut loc în 2007, iar primele două în 2003, respectiv 2005. Acestea s-au ţinut la Romaero Băneasa, iar a treia ediţie lângă Metro Otopeni.

Ediţiile din 2009 si 2011, deşi erau incluse în calendarul internaţional OICA, s-au anulat.

 

Foto: SIAB

Etichete