TransInfo

Schimbări seismice la Waberer’s: camioane blocate, renegocierea salariilor și numirea unui nou CEO

Puteți citi articolul în 3 minute
|

27.03.2020

Gigantul maghiar Waberer’s a anunțat recent câteva schimbări majore în companie: CEO-ul Robert Ziegler, care a preluat anul trecut conducerea, va părăsi compania.

De asemenea, sunt luate unele măsuri de criză care implică suspendarea funcționării unui număr semnificativ de camioane, renegocieri salariale și chiar concedii fără plata pentru un număr destul de mare de șoferi.

Prin intermediul acestor măsuri, Waberer’s a decis să acționeze rapid pentru a păstra stabilitatea financiară pe termen scurt a companiei.

Pe lângă măsurile sus-menționate, au mai fost adoptate următoarele:

  • Un plan de repatriere a activelor și șoferilor din afara țării
  • O mare parte din costuri au fost suspendate
  • Compania își raționalizează forța de muncă pentru a se potrivi cu declinul cererii; setul de măsuri introduse implică renegocierea salariilor și includerea șoferilor într-un program special care implica intrarea acestora în concediu fără plata.

Waberer’s anunță că sindicatele din cadrul companiei au fost implicate activ în luarea acestor măsuri.

De asemenea, Waberer’s a anunțat o schimbare importantă în conducerea companiei. Barna Erdélyi, care până în prezent a deținut funcția de Director Financiar (CFO) a fost numit Director General interimar (CEO) din 23 martie 2020. Robert Ziegler, care a condus la transformarea grupului încă de la începutul anului 2019, pleacă din funcția de Director General și demisionează și din Consiliul de Administrație. Barna Erdélyi este CFO al companiei din 2014 și membru al Consiliului de Administrație din 2017.

Vă reamintim că transportatorul maghiar a încheiat anul 2019 cu o scădere ușoară. Astfel, în cel de-al treilea trimestru al anului 2019, veniturile totale ale Waberer’s au scăzut cu 7 procente, până la 170 de milioane EUR, pe fondul rezultatelor slabe ale operațiunilor de transport internațional, corelate și cu reducerea flotei.

De asemenea, veniturile segmentului Transporturilor Internaționale au scăzut cu 12%, până la 119 milioane EUR în trimestrul al treilea din 2019 față de aceeași perioadă din anul precedent.

În 2019, compania și-a redus flota cu un total de 376 de camioane și a redus de asemenea personalul, renunțând la 382 de șoferi, o reducere cu aproximativ 14% față de anul precedent.

Foto: Wikimedia Commons

Etichete