TransInfo

Se lansează prima rețea pan-europeană de încărcare a vehiculelor electrice

Puteți citi articolul în 2 minute
|

2.11.2020

Patru dintre cei mai mari producători auto – BMW, Daimler, Ford și Volkswagen – și-au unit eforturile pentru lansarea primei rețele pan-europene de încărcare destinată vehiculelor electrice. Conform structurii proiectului, rețeaua va îngloba 400 de stații de mare putere dispuse pe teritoriul Europei în 2020.

Prin lansarea a aproximativ 400 stații HPC în 2020, se vor ușura călătoriile pe distanțe lungi. Acest lucru marchează un pas important pentru automobilele electrice”, se arată într-un comunicat de presă emis de companiile din consorțiu.

Proiectul pilot a fost deja lansat în Germania, Norvegia și Austria.

Cele 20 de stații care vor fi deschise publicului în acest an vor fi localizate în Germania, Norvegia și Austria, la intervale de 120 de kilometri. Pentru lansarea acestora, consorțiul a realizat parteneriate cu „Tank & Rast”, „Circle K” și „OMV”.

Cu o capacitate de până la 350 kW per punct de încărcare, rețeaua va utiliza standardul european de încărcare Combined Charging System (CCS) pentru a reduce semnificativ timpii de încărcare în comparație cu sistemele existente.

Deși standardul CCS poate fi folosit pentru încărcarea unor modele precum cele din gama i a BMW, e-Up! și e-Golf de la Volkswagen, viitoarele modele electrice de la Ford și cele de la Mercedes, la aceste stații vor putea fi încărcate și mașini de la alte mărci decât cele din consorțiu, cu condiția să fie compatibile cu standardul.

Nu sunt compatibile vehicule de la mărci precum Tesla, PSA, Nissan și Mitsubishi.

Partenerii fondatori – BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company și Volkswagen Group – au cote egale în acest joint-venture, în timp ce alți constructori auto sunt invitați să contribuie la extinderea rețelei.

Foto: Electrive

Etichete