TransInfo

Taxe rutiere în Germania: Toll Collect a introdus modificări în procedura de plată

Puteți citi articolul în 3 minute
|

3.01.2018

Toll Collect înlocuiește vechiul sistem cu unul nou care permite plata taxei rutiere prin intermediul dispozitivelor mobile.

Taxele rutiere germane se pot plăti astfel prin intermediul sistemului electronic de plată, atât de la un desktop, cât și de pe tabletă sau smartphone.

Odată cu punerea în funcțiune a noului sistem, cel vechi a fost scos din uz, iar datele disponibile sunt actualizate. Persoanele înregistrate în Toll Collect pot folosi în noul sistem datele disponibile pentru clienți.

Potrivit firmei care administrează sistemul, aceasta va procesa taxele on-line, iar terminale de plată a taxelor rutiere vor exista doar în completarea acestuia.

Plata online și pentru clienții neînregistrați

După cum relatează operatorul, clienții care nu sunt înregistrați în sistem vor putea efectua plățile prin intermediul unui dispozitiv cu acces la internet.

La începutul acestui an, pentru smarphone-uri și tablete va fi disponibilă o aplicație care va permite realizarea acestei tranzacții.

Noile terminale

Din decembrie 2017 până în iulie 2018, în Germania și în zonele de frontieră vor fi montate 1100 de noi terminale moderne de plată a taxelor rutiere.

Acestea vor fi amplasate aproape de intrările pe autostrăzi, în parcări și în stațiile de benzină.

După cum informează reprezentantii Toll Collect, în al doilea trimestru al anului 2018, terminalele vechi vor fi oprite, iar plata manuală de la aceste dispozitive nu va mai fi posibilă.

Interfață nouă și o utilizare mai facilă

Noile terminale și noul sistem de plată a taxelor rutiere vor avea aceeași interfață, facilitând astfel utilizarea lor.

Meniul a fost simplificat, iar interfața va fi identică, indiferent dacă folosim smarphone-ul, tableta, computerul sau terminalul fizic.

Sistemul va putea fi utilizat în limbile polonă, germană, franceză și engleză.

Mai multe drumuri taxabile în Germania

Din 31 martie 2017, se aplica a patra modificare a legii germane privind perceperea taxelor de utilizare a drumurilor federale. Conform acesteia, taxa rutieră pentru vehiculele grele va fi percepută pentru autostrăzi și pentru toate drumurile federale din 1 iulie 2018.

Guvernul german a decis ca vehiculele grele de peste 7,5 t să fie taxate la aproximativ 40 de mii de km pe drumuri federale.

Până în acest moment se taxau doar autostrăzile și aproximativ 2,3 000 de km. de drumuri cu patru benzi (în total 15 mii de km.).

Ministerul Federal al Transporturilor din Germania se așteaptă ca după introducerea taxei pentru un număr mai mare de drumuri, să ajungă la bugetul de stat încă 2 miliarde de euro anual destinate modernizării acestor drumuri.

Foto: Wikimedia

Etichete